revolutions.ro
  • O campanie împotriva uitării, marca Mediafax!

    Platforma „Revolutions” - pentru cei care vor să-şi ia istoria înapoi.

    Acum 30 de ani am avut o revoluţie...
    O revoluţie furată, spun unii, o revoluţie deturnată, susţin alţii...
    În orice caz, o revoluţie pierdută
    După 30 de ani, adevărul ne va face cu adevărat liberi!
    E timpul să le spunem din nou povestea colectivă şi poveştile individuale,
    Aşa cum nu a mai făcut-o nimeni până acum!
     
    După 30 de ani – ÎN CĂUTAREA REVOLUŢIEI PIERDUTE...
     
    O campanie împotriva uitării, marca Mediafax!
    12 dec 2014 30 afisari

15 decembrie 1989, Timişoara. Drumul spre libertate a început în Piaţa Sfânta Maria | VIDEO

15 dec 2019 493 afisari
15 decembrie 1989, Timişoara. Drumul spre libertate a început în Piaţa Sfânta Maria | VIDEO

Semnalul Revoluţiei române s-a dat la 15 decembrie 1989, în Piaţa Sf. Maria din Timişoara. Acolo, în jurul orei 16.00 oamenii au răspuns apelului pastorului reformat Laszlo Tokes de a fi martorii evacuării sale din locuinţă şi mutării în altă parohie, ca urmare a criticilor aduse regimului Ceauşescu.

Mai întâi timid, apoi în număr din ce în ce mai mare, timişorenii au răspuns apelului lui Tokes. S-au strâns cu zecile şi au aprins lumânări. Nu spuneau nimic, nu vociferau. Era doar o revoltă mută în aşteptarea executorului judecătoresc. Nimeni nu se aştepta la ceea ce avea să urmeze. Nici măcar Laszlo Tokes.

Evenimentele care aveau mai târziu să se se dovedească a fi scânteia Revoluţiei române au avut loc într-o zi de vineri. Laszlo Tokes era arestat la domiciliu după ce fusese acuzat de spionaj şi trădare în urma unui interviu critic la adresa lui Nicolae Ceauşescu, acordat televiziunii ungare. Casa pastorului era păzită de lucrători ai Securităţii, în civil, şi nimeni nu intra şi nu ieşea fără să fie luat la întrebări.

În urma interviului pastorului, episcopul de Oradea, László Papp, decide destituirea lui Laszlo Tőkés şi mutarea acestuia de la parohia Timişoara, în satul Mineu-Sălaj. Pastorul refuză, din nou, mutarea, iar episcopul deschide o acţiune judiciară la Judecătoria Timişoara, pentru evacuare a lui Tőkés de la adresa din Timotei Cipariu, proprietate a parohiei Bisericii Reformate. În consecinţă, judecătoria emite, la 20 octombrie 1989, sentinţa în baza căreia László Tőkés urmează să fie evacuat din locuinţă. Recursul este respins de Tribunalul Timiş, la 28 noiembrie 1989. Prin somaţia executorului judecătoresc, lui László Tőkés i se dă  termen de evacuare până la 15 decembrie 1989. Pastorul a adus acest fapt la cunoştinţa enoriaşilor, în cadrul slujbei de duminică, 10 decembrie 1989.

Din solidaritate, enoriaşii s-au strâns în seara zilei de 15 decembrie 1989, în faţa casei pastorului, din Piaţa Maria.

Oamenii au inceput să se adune în jurul orei 16.00, în Piaţa Maria, mai întâi în staţia de tramvai, apoi în faţa farmaciei, în încercarea de a-l susţine pe pastorul Laszlo Tokes. Erau paşnici, au stat acolo o vreme, iar seara târziu s-au împrăştiat.

„Toţi cei care treceau pe strada principală, vecină cu strada noastră, Timotei Cipariu, s-au oprit şi mulţi au rămas şi au aderat la cei adunaţi, români şi maghiari, de toate etniile şi toate confesiunile”, a povestit un fost preot, citat de tion.ro.

În aceeaşi seară, primarul Petre Moţ discută cu Laszlo Tokes în locuinţa acestuia, cerându-i să potolească mulţimea şi promiţându-i că i se vor rezolva problemele.

Tokes: Eram deja într-o stare aproape disperată

La 30 de ani de la revolta de la Timişoara, Laszlo Tokes a povestit într-un interviu acordat MEDIAFAX ce s-a întâmplat în seara zilei de 15 decembrie 1989 şi situaţia disperată în care se afla împreună cu familia sa.

„Eram deja într-o stare aproape disperată. 10 decembrie, când am ţinut predică ultima dată, era Ceauşistă, am anunţat pe enoriaşi că joia, vinerea în 15, vinerea v-a avea loc evacuarea mea forţată din Parohie şi i-am rugat să vină şi să asiste în mod paşnic, să fie martori ai acestor abuzuri, acestui act nedrept comis împotriva mea şi împotriva comunităţii bisericeşti, care m-a ales în mod democratic să fiu preotul lor. Şi vezi Doamne nici nu am sperat, în ziua de vineri, în jurul orei 8:00, dimineaţă la ora 8:00 au început să se adune oamenii, membrii bisericii mele reformate din Timişoara. Au înconjurat locuinţa, s-au adunat în faţă ferestrelor mele şi au exprimat solidaritatea şi susţinerea, ba chiar au adus şi de mâncare, au adus lemne pentru încălzire, deoarece securitatea a stopat în ultimele săptămâni chiar cumpărăturile noastre şi pur şi simplu am fost puşi într-o situaţie fără salariu, fără mâncare, fără lemne pentru încălzire şi aşa mai departe. Izolaţi, absolut izolaţi. Şi era să fim evacuaţi, dar aceşti enoriaşi, într-un moment când a sosit reprezentantul Ambasadei Americane, s-au îmbărbătat, şi auzind discursul nostru asupra capului securiştilor, cu acel reprezentant al ambasadei, s-au îmbărbătat şi i-au alungat pe securişti. Securiştii l-au adus cu ei pe acest reprezentant, nu-mi aduc aminte numele ataşatului american, dar l-am informat în mod direct şi în mod obiectiv despre situaţia disperată în care stau cu soţia mea şi cu fiul meu, atunci încă unicul fiu de-al meu, de 3 ani. Şi securiştii, sub influenţa acestei revolte psihice a enoriaşilor, s-au retras, oamenii au intrat în casă şi s-au fraternizat cu mine. Ne-au vizitat şi s-au convins că nu suntem bolnavi, că suntem într-o situaţie relativă liniştită şi după aceea tot mai mulţi s-au adunat după-masă. S-au ataşat la enoriaşii noştri şi mulţi cetăţeni din oraş. Între timp nu a sosit grupul de evacuare, nu ştiu din ce cauză, dar n-au ajuns. Noi am rămas în locuinţă şi am venit în întâmpinarea vizitatorilor, a simpatizanţilor. La urmă urmei a trebuit să ţin discursul din fereastră, atât de mulţi s-au adunat, în 15 decembrie. Era o fluctuaţie de oameni până seara târziu. Prezbiterii şi membrii parohiei m-au păzit, au asigurat uşile să nu intre nimeni. A venit şi primarul la mine, primarul Petre Moţ. Mi-a cerut să le spun oamenilor să se ducă acasă. A promis că ne va ajuta să se rezolve problemele noastre, să refacă ferestrele pentru că au fost sparte, că va aduce un doctor care să  o vadă pe soţia mea, care era gravidă chiar atunci. Au încercat să ne liniştească prin diferite promisiuni”, a relatat Laszlo Tokes.

Teamă şi surpriză în decembrie 1989

El a admis că nu se aştepta deloc ca evenimentele să ducă la o revoltă şi că tot ceea ce a fost spontan până la un punct a fost deturnat de figuri dubioase, identificate ulterior ca provocatori infiltraţi de Securitate.

„Nicidecum, nicidecum. Chiar îmi era teamă să nu se degenereze deoarece nu puteam ţine sub control tot ce se v-a întâmpla. Spre seară au venit şi mai mulţi. Sâmbătă au revenit cei care au plecat. Au sosit şi enoriaşii de la biserica baptistă din vecinătate. (…) Era un proces de sine stătător, spontan după părerea mea, cel puţin până la un punct, o perioadă, cred că până în ziua a doua, spre sâmbătă. După aceea s-au infiltrat în mulţime multe figuri dubioase. Ulterior am aflat că Securitatea a trimis mulţi provocatori în mulţime şi s-ar putea că ei să fi contribuit la provocarea neliniştii şi exprimării revoltei în mod direct şi prin nişte lozinci. Spre sâmbătă seară adunarea de solidaritate deja s-a transformat într-o adunare de protest împotriva nu numai a situaţiei noastre în sânul bisericii, ci împotriva comunismului, în general împotriva lui Ceauşescu. Au apărut declamările împotriva lui Ceauşescu şi împotriva comunismului şi mulţimea era deja atât de mare încât nu încăpeau în străduţă mea mică. S-a extins mişcarea şi s-a rupt de problema evacuării noastre. Prin aceasta am fost un fel de catalizator al acestei mişcări. Susţin că nu era nimic artificial până în seara zilei de sâmbătă şi chiar atunci era de fapt un protest spontan. Eram toţi săturaţi de ceea ce se întâmplă în ţară şi în ce condiţii stăm. Întotdeauna luau lumina şi nu aveai nici măcar alimente de unde să cumperi. Era o mişcare spontană şi absolut naturală”, spune preotul reformat.

Laszlo Tokes a explicat şi de ce a cerut mulţimii adunate atunci în faţa casei sale să plece, un gest controversat, invocat de cei care acum îi contestă rolul de declanşator al revoluţiei din 1989.

„Da, m-am speriat. M-am speriat că nu aveam perspectiva unei finalităţi pozitive ale unui astfel de proces. Credeam că securitatea şi organele de forţă sunt invincibile. Nimeni nu se aştepta la o revoltă care l-ar putea detrona pe Ceauşescu şi care ar putea contribui la căderea comunismului. La aşa ceva nu ne-am gândit. Eu am fost un oponent paşnic al regimului Ceauşescu şi prin voia lui Dumnezeu am devenit un fel de catalizator al evenimentelor, cu sprijinul întregii comunităţi care spre ziua a două, sâmbătă, era absolut majoritară românească. Era mişcătoare acea solidaritate care ne-a înconjurat. Era mişcătoare acea solidaritate inter-confesională şi inter-etnică”, a susţinut Laszlo Tokes.

Nu este prima data când preotul reformat recunoaşte că el şi enoriaşii adunaţi să-l susţină se considerau prea mici pentru a răsturna regimul Ceauşescu

„Mi-am asumat responsabilitatea şi pericolul să lupt pentru drepturile bisericii, ale minorităţii maghiare. N-am avut în vedere să joc un rol pe plan naţional aşa trebuie înţeleasă chestia. Eu nu mi-am putut închipui ca un preot simplu reformat să lupt pentru cauza eliberării ţării de sub asuprirea dictaturii comuniste”, a spus Laszlo Tokes, într-un interviu cu Marius Mioc în 2001.

Autor: Gabriela Antoniu

CITEŞTE ŞI: După 30 de ani, în căutarea Revoluţiei pierdute. László Tőkés, erou sau primul fake al Revoluţiei? (I)

15 dec 2019 493 afisari

Comentarii