Ceauşescu, reales la al XIV-lea Congres. Unanimitate pentru eternitate (Partea I)

La 20 noiembrie 1989, la Sala Palatului din Bucureşti, începea al XIV-lea Congres al PCR. A fost ultimul congres în care Nicolae Ceauşescu era ales în unanimitate secretarul general al PCR şi ovaţionat la scena deschisă. Peste numai o lună, la Timişoara, începea Revoluţia şi, odată cu ea, sfârşitul regimului comunist în România, prin executarea soţilor Ceauşescu.

Realegerea lui Nicolae Ceauşescu în fruntea PCR era o formalitate după ce, la 27-28 iunie 1989, Comitetul Politic Executiv al Comitetului Central (CC) al PCR adoptase propunerea privind realegerea lui Nicolae Ceauşescu, iar de-atunci telegramele de susţinere din partea filialelor judeţene ale PCR veneau în valuri.  Ca urmare, plenara CC al PCR hotărăşte convocarea Congresului al XIV-lea al Partidului Comunist Român în perioada 20-24 noiembrie 1989.

“Ultimul bal” ceauşist venea pe fondul unei atmosfere revoluţionare în Europa Centrală şi de Sud-Est: căderea Zidului Berlinului şi primele alegeri libere din RDG, Revoluţia de catifea din Cehoslovacia, referendumul din Ungaria pentru democratizarea ţării, demisia lui Teodor Jivkov de la conducerea Partidului Comunist Bulgar, instalarea primului guvern necomunist în Polonia.

În acest context, existau mari speranţe ca şi în România să se întâmple ceva. Scenariile erau optimiste. De la demisia lui Ceauşescu până la o relaxare a regimului, cu reluarea aprovizonării populaţiei cu bunuri de larg consum, după ce Nicolae Ceauşescu anunţase la 31 martie 1989 achitarea datoriei externe a României.

Apel adresat Congresului al XIV-lea al PCR

Trecuse mai bine de jumătate de an de la momentul istoric al achitării datoriei externe, dar populaţia era în continuare privată de bunuri de larg consum, condiţii decente de trai şi drepturi fundamentale. Stă mărturie un apel adresat Congresului al XIV-lea al PCR, de Alexandru Melian, profesor la Universitatea Bucureşti, transmis postului de radio Radio Europa Liberă, care l-a difuzat la 27 august 1989. Deşi era semnat de un grup intitulat Frontul Salvării Naţionale, în realitate, cifrele din josul siglei Frontul Salvarii Nationale erau un cifru care, “tradus”, însemna Al. Melian".

Prezentăm câteva fragmente din acest apel:

"Întreaga viaţă economică este profund afectată de voluntarism şi incompetenţă, concretizată într-o politică economică falimentară, decisă aproape integral de N. Ceauşescu şi familia sa. (...) S-au construit capacităţi de producţie care lucrează cu mult sub nivel proiectat. S-au făcut investiţii iraţionale, risipindu-se miliardele împrumutate în obiective economice sau de altă natură, nerentabile şi niciodată amortizabile. S-au hotărât planuri de producţie nerealiste, care au ignorat mijloacele energetice, disponibilităţile de materii prime şi necesităţile de import. S-au exportat produsele industriei noastre cu mult sub valoarea costurilor de productie, ceea ce a însemnat, de fapt, risipirea averii naţionale şi dispreţ faţă de munca trudnică a clasei muncitoare. Agricultura a fost distrusă prin distrugerea ţăranului. (…)

A fost afectat profund nivelul de trai al populaţiei, aducându-l la parametrii cunoscuţi doar în timpul războiului, uneori chiar sub aceştia: lipsa alimentelor de strictă necesitate, a încălzirii şi luminării spaţiilor de muncă şi de locuit, a benzinei, a unor produse de strictă necesitate, de la pastă şi lame de ras la piese de schimb pentru mai toate bunurile aflate în posesia unui cetăţean; nivelul sub orice critică al asistenţei sanitare care a dus la cresterea îngrijorătoare a morbidităţii populatiei, la reaparitia unor boli eradicate cu 20 de ani în urmă (sifilisul, tuberculoza, râia), la creşterea mortalităţii si la nivelul scăzut al naşterilor în pofida ruşinosului şi abuzivului decret dat tocmai pentru a se asigura sporirea acestora. Cauzele sunt multiple, dar câteva se impun în primul rând: alimentaţie şi habitat; suprasolicitarea cotidiană a celor ce muncesc, fără compensarea materială şi morală corespunzătoare şi fără de nici o speranţă precaritatea actului medical datorat lipsei de medicamente şi a celorlalte mijloace elementare pentru îndeplinirea lui, suprasolicitarea medicilor, corupţia foarte răspândită ca urmare a lipsurilor de tot felul; eliminarea practică de la asistenţa medicală a bătrânilor; nivelul sub orice critică al vietii culturale, transformate de dictatură într-un act de perpetuă oficiere a cultului personalităţii lui N. Ceauşescu si a sotiei sale; generalizarea amatorismului; suprimarea subventiilor pentru toate institutiile de cultură, dar limitarea drastică a oricărei libertăţi de opţiune culturală; transformarea ridicolă a televiziunii în ceva de două ore imposibil de a fi definit; paralizarea activităţii Uniunii Scriitorilor si a altor uniuni de creaţie; privarea tineretului, mai ales, de mijloacele de acces la valorile universale ale muzicii, cinematografiei, teatrului contemporan; poluarea activităţii sportive, în special a fotbalului, prin imixtiunile puterii politice şi prin erorile de tot felul care afectează competiţiile şi participările la întrecerile internationale (….)

A fost foarte grav afectat, ca urmare a faptului că organizarea şi desfăşurarea lui au fost decise de acelasi cuplu, cu aceeasi incompetenţă si cu acelasi voluntarism. (…) Au fost anulate motivaţiile pentru activitatea şcolară, precum şi pârghiile de stimulare ori de coerciţie la îndemâna corpului didactic. Desfiinţarea repetenţiei la ciclul elementar, sanctionarea profesorilor exigenţi în numele statisticilor triumfaliste, transformarea mijloacelor de verificare, a principiilor docimologice şi a bacalaureatului în adevărate parodii, sistemele nestimulative ale repartizărilor absolvenţilor, dezvoltarea aberantă a învăţământului seral, toate acestea au generat nu numai un dezinteres general pentru învăţătură, dar si o infirmizare morală a tinerelor generaţii, care, incepand de la grădiniţă şi până la facultate, sunt modelate sub semnul minciunii, al demagogiei, al făţărniciei şi parvenitismului. (…) În esenţă, învăţământul a devenit un oficiu de prestări servicii, de cele mai multe ori gratuit, la dispozitia primarilor si a altor activisti, pentru strângerea recoltei, pentru curăţenia localităţilor şi instituţiilor, pentru încărcarea şi descărcarea mijloacelor de transport etc., etc., etc. (…)

S-a concentrat în mod anormal întreaga putere executivă şi legislativă în mâna unui singur om, de fapt a unei singure familii, suprimându-se orice control asupra felului cum este ea exercitată. S-a instituit un dezgustător şi foarte nociv cult al personalităţii, depăşindu-l chiar pe cel al lui Stalin, care a pus viaţa politică sub semnul misticismului, al idolatriei (…)

Alături de ruinarea economiei şi a vieţii sociale este falimentarea politică externă, dusa îndeosebi în ultimii ani şi care dovedeşte nu doar voluntarism si incompetenţă, ci si un ridicol, un periculos infantilism politico-diplomatic în stare să prejudicieze prestigiul si interesele noastre pe plan mondial: încălcarea legilor internaţionale, comportamentul impertinent, agresiv şi obstrucţionist în viata şi organismele internaţionale; sfidarea ONU şi a mai tuturor ţărilor lumii în care se exprimă poziţii critice faţă de politica de încălcare a drepturilor omului de către dictatura Ceauşescu; organizarea de acţiuni teroriste în străinătate, vânzările clandestine de arme în zonele de conflict militar, manipularea propagandistică, pe valuta forte a ţării a presei străine şi a unor instituţii, în vederea oficierii cultului personalităţii şi dincolo de graniţele ţării, ignorarea semnificaţiilor foarte grave ale emigrarilor în masă din România, mai ales a emigrărilor din ultimii ani în Ungaria şi transformarea acestui fapt, ale cărui cauze se află tragedia adusă în ţară de dictatura Ceauşescu, în pretext de campanii ostile împotriva <vecinilor noştri>”.

Întrebări pentru Nicolae Ceauşescu

Acelaşi Alexandru Melian îi adresează 14 întrebări lui Nicolae Ceauşescu. Întrebările au fost difuzate de postul de radio Europa liberă la 8 noiembrie 1989, iar acestea se regăsesc în volumul „Polemici implicite", Alexandru Melian, apărut la Editura Universităţii Bucureşti, în 2003. Redăm cele 14 întrebări:

1. Cum se explică discrepanţa flagrantă între "Epocalele succese" pe care le trâmbiţaţi pe toate căile, între statisticile triumfaliste, şi nivelul de viaţă mizer al majorităţii poporului? Cartelizarea bunurilor de primă necesitate (nici acelea asigurate). Nesiguranţa căldurii normale în apartamente şi la locurile de muncă.

Neasigurarea medicamentelor, a asistenţei medicale şi a concediilor de boală. (...)

2. Care este după părerea dvs. unitatea de măsura a bunăstării unui popor? Un mare scriitor, Albert Camus, spunea că "slujeşti cu adevărat viitorul numai dând totul prezentului".

3. Cum se potriveşte democraţia proclamată mereu, în gura mare şi pretutindeni, cu pedepsirea necruţătoare a oricărei opinii care nu coincide cu a dvs. sau cu a soţiei dvs., cu refuzul oricărui dialog şi cu eliminarea din circuitul puterii a oricărui om cu demnitatea opiniei? (...)

4 Cum concordă învăţătura marxistă cu dezgustătorul cult al personalităţii pe care-l întretineti în jurul persoanei dvs. şi al sotiei dvs. cu familiarismul fără ruşine şi privilegiile fără limită? Răspunsul dat într-un interviu este cu totul nesatisfăcător, fals si megaloman.

5 Aţi calculat vreodată pierderile economice şi morale ale cultului personalităţii, în raport cu ceilalti conducători ai ţării şi mai ales în raport cu poporul?

6. Aţi calculat vreodată pierderile economice şi morale ale cozilor interminabile la orice?

7. Cum se potriveşte pacifismul pe care-l afişati cu fiecare prilej, cu vânzările clandestine de arme şi cu declaraţiile belicoase?

8. Cum explicaţi tragicul exod al românilor pe drumurile pribegiei? Cunoscutele lozinci pe care le afişati de obicei sunt puerile şi profund nocive fiindcă eludează adevărul

9. Cum se potriveşte elogiul şi solicitările adresate învăţământului şi ştiinţei cu statutul mizer al acestora, cu izolarea lor internaţională, cu dispreţul real pe care-l nutriţi pentru ele dvs., dar mai ales soţia dvs., pusă să conducă domenii pentru care nu are nici o competenţă?

10. Cum se explică faptul că până când ati devenit secretar general al partidului şi mai apoi preşedinte al ţării aţi fost un anonim activist, pentru ca apoi, deodată, să deveniţi "genial", "erou între eroi" (ce acte de eroism aţi săvârşit?), cel mai iubit fiu al poporului (de fapt cel mai urât dintre conducatorii pe care i-a avut vreodată ţara asta).

11. Cum se explică faptul că soţia dvs., până a nu aţi devenit dvs. conducătorul partidului si al statului, a fost o persoană cu totul cenşsie, mai anonimă chiar şi decât dvs., pentru ca acum să devină doctor, academician, iar pe deasupra şi savant de renume mondial? Aţi descoperit vreo licoare care să transforme mediocritatea, incultura, invidia, răutatea în valori spirituale superlative? Comunicaţi reteta intregii lumi şi poate veti candida la Premiul Nobel (de când visaţi aşa ceva!).

12. De ce nu răspundeti scrisorilor deschise ce vi se trimit şi de ce refuzaţi dialogul cu ţara?; dialogul autentic, nu monologul discursurilor în faţa imenselor adunări ori congrese în care dvs. vorbiţi mereu aceleaşi platitudini agramate hrănite din trupul unor idei generoase, iar ceilalţi, plătiţi pentru aceasta sau înspăimântaţi, vă aplaudă.

13. Aţi declarat într-un înterviu că minciuna are picioare scurte, ceea ce este foarte adevărat. Dar credeţi că minciunile dvs., nenumărate şi atât de gogonate, au cumva picioare mai lungi?

14. Aţi vorbit la o Plenara a CC al PCR de pedepsirea trădătorilor poporului şi ai ţării. Cine sunt acestia? Cine a trădat partidul care l-a pus în fruntea sa? Cine a trădat ţara şi şi-a călcat jurământul de preşedinte, ruinând economia, viaţa socială, cultura şi încălcând fără jenă Constituţia?

Autor: Gabriela Antoniu

CITEŞTE ŞI: De ce ar fi vrut Ceauşescu să demisioneze înaintea Congresului al XIV-lea al PCR (Partea a II-a)

CITEŞTE ŞI: La Congresul al XIV-lea al PCR, Ceauşescu a cerut anularea Pactului Ribbentrop-Molotov (Partea a III-a)

CITEŞTE ŞI: Congresul al XIV-lea al PCR. Planurile lui Ceauşescu pentru anii 2000 (Partea a IV-a)

Comentarii