În căutarea revoluţiei pierdute. Episodul 9 - Cum s-a ridicat Bucureştiul?
În 21 decembrie 1989 autorităţile comuniste organizează în Piaţa Republicii din Bucureşti o mare adunare populară, cu scopul de a condamna revolta de la Timişoara. Mitingul este spart de o explozie pe care martorii o descriu diferit. Acesta este momentul în care adunarea se transformă într-o demonstraţie anti Ceauşescu.
Cine l-a sfătuit pe Nicolae Ceauşescu să cheme mii de oameni în stradă pe 21 decembrie? De ce nu l-a informat Securitatea despre starea de spirit a bucureştenilor, care deja ştiau că armata a tras în plin la Timişoara? A existat un complot intern?
În câteva ore, sute de oameni se adună în Piaţa Universităţii iar armata este mobilizată în stradă, înarmată cu muniţie de război. TAB-urile care trec în viteză şi focurile de avertisment nu reuşesc să împrăştie demonstranţii care scandeaza "Libertate!", "Jos Ceauşescu!", "Timişoara"' şi construiesc o baricadă. Sute de demonstranţi sunt prinşi, bătuţi şi arestaţi de Miliţie.
Au fost infiltraţi agenţi străini printre demonstranţi? Au fost infiltraţi securişti? Cine a început să tragă în Piaţa Universităţii? Supravieţuitori şi martori cheie povestesc ce au trăit şi văzut cu ochii lor.