20 decembrie 1989. Ziua în care, la Timişoara, revoluţionarii ies în balconul Operei. Lorin Fortuna şi Claudiu Iordache anunţă înfiinţarea Frontului Democratic Român

Potrivit ordinelor şefului MStM, Ştefan Guşă, în noaptea de 19 spre 20 decembrie, la Timişoara, tehnica armatei este retrasă în cazărmi, precum şi cea mai mare parte a efectivelor. Rămân în stradă doar patrulele armatei, comasate în Piaţa Operei şi împrejurimi.

La prima oră a zilei de 20 decembrie, generalul Milea, ministrul Apărării, cere comandanţilor de unităţi din Timişoara să acţioneze la cererea factorului politic, pentru „evitarea distrugerii edificiilor”, dar numai cu aprobarea sa directă.

În jurul orei 9.00, prim-secretarul Radu Bălan este informat că marile uzine se pregătesc de grevă generală şi că, organizaţi în coloane, vor merge către CJ PCR şi Piaţa Operei.

După ora 10.00, coloanele angajaţilor din marea majoritate a întreprinderilor din oraş se îndreaptă spre centru. Timişorenii fluturau steaguri tricolore cu stema socialistă decupată, purtau brasarde albe şi scandau lozinci împotriva guvernului şi a lui Nicolae Ceauşescu. Au scandat, de asemenea, „Armata e cu noi”, întrucât, tehnica rămasă, în parte, pe străzi, nu a acţionat. Mai mult, militarii în termen, aflaţi în TAB-urile staţionate, s-au îmbrăţişat cu demonstranţii.

Informat, la rândul său, de faptul că muncitorii organizau un mare protest, Generalul Guşă le ordonă, din nou, militarilor, în jurul orei 11.00, să nu deschidă foc asupra oamenilor, şi să nu se opună deplasării manifestanţilor.

Aproape de ora 12.00, coloanele de timişoreni se întâlnesc în faţa Catedralei Ortodoxe. Oamenii îngenunchează, se roagă şi ţin un moment de reculegere pentru cei ucişi. Din faţa Catedralei, marea majoritate a demonstranţilor se îndreaptă către Operă; o parte, mai redusă numeri, se îndreaptă către CJ PCR.
„Am înţeles că, într-un fel sau altul, mulţimea trebuia condusă; îi trebuia lideri, o formă de organizare, un grup care să o mobilizeze coerent” spune profesorul Ioan Lorin Fortuna.

În faţa clădirii Operei, manifestanţii au fost întâmpinaţi de o formaţiune de 250-300 de militari, precum şi de şase TAB-uri; Comitetul Judeţean, era apărat de şapte astfel de maşini de război.

Profesorul Lorin Fortuna înfiinţează Frontul Democratic Român

În faţa Operei, profesorul Fortuna a luat decizia ca, împreună cu alţi câţiva protestatari, să urce în balconul clădirii, pentru a le vorbi oamenilor. S-a creat o stare de puternică emoţie, comandantul militarilor aflaţi în dispozitiv ameninţându-i pe timişoreni că va deschide focul împotriva lor.
În acel moment, scriitorul Claudiu Iordache a ieşit în faţa mulţimii şi le-a cerut soldaţilor să tragă în el. Soldaţii s-au retras, făcând ca oamenii să scandeze „Armata e cu noi!”. 

În jurul orei 13.00, clădirea fusese ocupată de protestatari, iar conducătorii lor se aflau deja în balcon. Între aceştia, Lorin Fortuna, Claudiu Iordache, Ioan Marcu.
În acest timp, aterizează la Timişoara avionul în care se aflau emisarii Elenei Ceauşescu – premierul Constantin Dăscălescu şi Emil Bobu -, trimişi să negocieze cu manifestanţii. Dăscălescu este condus de generalul Nuţă la CJ PCR, unde are un schimb dur de replici cu Ion Coman, referitor la neimplicarea armatei în situaţia la zi din Timişoara.

Cei 10.000 de oameni aflaţi în faţa CJ – potrivit lui Constantin Corneanu în „Victorie însângerată–Decembrie 1989” -, fraternizau cu militarii, cărora le ofereau pâine, apă şi flori. „Timişoara este în mâna timişorenilor”, i-a replicat Coman lui Dăscălescu.

La ora 15.00, Coman îl sună pe generalul Milea, pe firul „scurt”, şi îi raportează că oamenii din stradă nu sunt huligani şi diversionişti, ci salariaţi ai întreprinderilor timişorene, în care armata nu poate trage. Nimeni nu-şi asumă, însă, răspundearea să o informa de această situaţie şi pe Elena Ceauşescu.

Din balconul Oerei, profesorul Lorin Fortuna anunţă crearea unui Comitet de iniţiativă şi, apoi, a Frontului Democratic Român, ca pe o primă formaţiune politică de opoziţie faţă de dictatura ceauşistă, care urma să preia conducerea revoltei şi să negocieze cu guvernul în scopul democratizării României. Cu toate acestea, Fortuna spune că nu i se părea posibilă, la acel moment, realizarea unei rupturi definitive de comunism, ci doar o reformă a socialismului.

Din Comitetul de acţiune al FDR făceau parte: Lorin Fortuna, profesor la Institutul Politehnic Timişoara – preşedinte; Cornel Eustaţiu, OGA Timişoara – vicepreşedinte; Claudiu Iordache, scriitor – secretar; Alexandru Ciura, Regionala CFR, Ioan Chiş, Electrotimiş, Traian Vrăneanţu, Cooperativa Meşteşugărească Dinamo, Viorel Florescu, UC Timiş, Nicolae Bădilescu, scriitor, Mihaela Munteanu, ICSAP, Gruia Săsăran, IJTM, Gheorghe Simioana, 1 Iunie, Dinu Buhăianu, COMTIM, Adriana Predonescu, Kandia, Romeo Dunca, IMA Timiş – membri.

Lorin Fortuna le va cere demonstranţilor să-şi formeze propriile comitete de acţiune la nivelul instituţiilor pe care le reprezintă, şi să-şi trimită delegaţi în Front.
La ora 18.00, în Piaţa Operei se strânseseră peste 40.000 de timişoreni.

În cursul nopţii, către 21 decembrie, Comitetul, condus de Lorin Fortuna va redacta primul document programatic al revoluţiei – „Proclamaţia FDR”, căreia i se va da citire a doua zi, dimineaţă.

Protestatarii de la „judeţeană”

În acest timp, manifestanţii ajunşi la CJ, încercau la rândul lor să negocieze cu reprezentanţii politici ai guvernului de la Bucureşti. Ei şi-au prezentat revendicările trimişilor Elenei Ceauşescu. Între acestea, demisia lui Ceauşescu şi a guvernului, alegeri libere, eliberarea deţinuţilor, şi restituirea trupurilor celor morţi. Deşi foarte violent în răspunsurile sale, Dăscălescu a fost nevoit, în cele din urmă, să-şi noteze revendicările timişorenilor.

Pus la curent cu aceste discuţii, în avionul cu care se întorcea din Iran, Nicolae Ceauşescu a transmis că singur punct demn de luat în seamă este eliberarea celor arestaţi şi restituirea trupurilor decedaţilor.

După ora 17.00, o delegaţie a protestatarilor de la Operă, între care Fortuna, Iordache şi Ioan Chiş, merg la CJ pentru negocieri. La ora 18.00 discuţiile se opresc, întrucât şefii politici din judeţ urmau să intre în teleconferinţă cu Ceauşescu, ajuns, deja, în ţară. Acesta le cere cadrelor să organizeze adunări generale în întreprinderi în care angajaţii să-i „înfiereze” pe colegii lor, care au pactizat cu spionii şi reprezentanţii intereselor capitaliste, iredentiste, şovine”. Cere, de asemenea, armatei, „să apere independenţa, integritatea şi suveranitatea naţională, şi realizările comunismului”.

La ora 19.00 Ceauşescu va ieşi la TVR şi le va spune românilor că evenimentele din 17 decembrie, de la Timişoara, au avut un caracter terorist, fiind organizate şi declanşate cu sprijinul cercurilor reacţionare şi iredentiste. În acest context le cere cetăţenilor să dea dovadă de înţelegere a situaţiei şi să acţioneze în unitate şi solidaritate. După această intervenţie, în jurul orei 20.30, Ceauşescu semnează decretul de instituire a „Stării de Necesitate” pe teritoriul judeţului Timiş.

La Timişoara, în acest timp, delagaţia de la Operă se întoarce în balcon, fiind însoţită de o parte a demonstranţilor aflaţi în faţa CJ PCR. Doi dintre liderii celor de la „judeţeană” sunt invitaţi să facă parte din conducerea FDR, ceea ce nu atenuează animozităţile dintre cele două grupuri revoluţionare.

La Bucureşti, după discursul televizat, Nicolae Ceauşescu discută cu Ion Dincă şi Manea Mănescu în legătură cu posibilitatea organizării unui mare mitring de susţinere în Piaţa Palatului, a doua zi. Primarul General, Barbu Petrescu, îi raportează preşedintelui că poate fi organizat un astfel de miting, fără a-i preciza, însă, ora.

Peste noapte, în Piaţa Operei, din zecile de mii de timişoreni vor mai rămâne câteva sute, în ciuda apelurilor repetate ale membrilor Comitetului la unitate şi solidaritate.

MARIAN SULTĂNOIU

Comentarii