19 decembrie 1989 - a patra zi de proteste la Timişoara. Istoricul Adrian Kali: „În stradă nu mai era organizat aproape nimic. Dacă Elba nu începea greva, s-ar fi stins totul”

Ziua de 19 decembrie 1989 era a patra în care timişorenii ieşeau în stradă, însă mai timid decât în zilele anterioare. Atunci însă a început greva muncitorilor de la fabrica Elba, care au reaprins flacăra revoltei. Între timp, spitalele s-au umplut de răniţi, iar penitenciarele de persoane arestate.

În 19 decembrie 1989, Timişoara deja îşi plângea morţii, în timp ce spitalele erau pline de răniţi, după ce Armata a deschis focul asupra protestatarilor, iar medicii abia mai făceau faţă să îi îngrijească. Pe străzi, tancurile şi TAB-urile făceau parte din peisajul cotidian, în timp ce penitenciarul din Timişoara era şi el plin de oameni arestaţi de pe străzi.

În acea zi, la Timişoara a continuat să se tragă pe străzi şi au murit alţi oameni nevinovaţi, dar manifestările de protest erau mai timide decât în zilele anterioare, oamenii adunându-se în grupuri mici.

În fabrici, însă, muncitorii începeau să pună întrebări despre colegii lor care lipseau de la muncă, aceştia fiind arestaţi.

Profesorul de istorie Adrian Kali: "În stradă nu mai era organizat aproape nimic. Dacă Elba nu începea greva, s-ar fi stins totul"

Profesorul de istorie Adrian Kali de la Liceul "Grigore Moisil", care avea pe atunci 21 de ani şi s-a numărat printre răniţii de la Revoluţie, spune că toată revolta timişorenilor din zilele anterioare ar fi fost în zadar dacă muncitorii de la Elba nu ar fi declanşat greva generală, în 19 decembrie 1989. Tot el spune că în acea zi două femei şi-au pierdut viaţa pe străzile oraşului, fiind împuşcate de forţele de ordine.

"Pe data de 19 decembrie, datorită faptului că s-a tras în zilele anterioare, au început problemele la Elba. În stradă nu mai era organizat aproape nimic. Dacă Elba nu începea greva, s-ar fi stins totul. Au fost mulţi muncitori de la Elba care au fost arestaţi şi care erau exemple la locul de muncă, nu erau elemente destabilizatoare şi lumea a început să pună întrebări, unde sunt, ce s-a întâmplat cu ei? Şi au încetat lucrul. Securistul fabricii a anunţat mai departe, la superiori, şi-a făcut treaba. În acel moment, cu siguranţă se îndreptau spre Elba TAB-uri. Pe podul de la Piaţa Maria, începuseră să apară securiştii în civil. Lumea a început să protesteze, iar pe podul dintre Piaţa Iosefin şi fabrica Elba a apărut un tractor care a fost pus de-a latul podului. Acolo au deschis focul şi au împuşcat o persoană despre care exista zvonul că ar fi fost aruncată în Bega. Ei bine, nu era aşa, era vorba despre Fan Odette, ea era în spital cu mine, fiind grav rănită. TAB-urile şi-au continuat activitatea, iar pe bulevardul Tinereţii au mai fost împuşcate mortal două femei", povesteşte Adrian Kali.

Muncitorii de la Elba, în grevă generală; Generalul Guşă s-a dus să-i liniştească, fiind urcat de muncitor pe un butoi

În dimineaţa zilei de 19 decembrie 1989, muncitorii de la fabrica de corpuri de iluminat şi baterii Elba au declarat greva generală. Mai întâi, pe uşa fabricii au ieşit mai multe femei, apoi, la scurtă vreme, toţi muncitorii se aflau în curte. Au încercat chiar să iasă din curtea fabricii pe poarta principală, însă uşile erau blocate.

Printre muncitorii ieşiţi în curtea fabricii Elba se afla şi Mircea Miclău. Avea 33 de ani şi era angajat ca simplu muncitor responsabil de maşinile speciale. Acum, după 25 de ani, Miclău munceşte tot la Elba şi este preşedintele sindicatului fabricii.

Îşi aduce aminte cu nostalgie de zilele Revoluţiei de la Timişoara şi spune că au fost cele mai frumoase din viaţa lui. După o tentativă eşuată de a fugi peste hotare, alături de cumnatul său, a simţit că acela este momentul în care România poate învinge comunismul, aşa că s-a alăturat colegilor săi şi a intrat în grevă.

"Ştiam despre ce este vorba, că se trage în oraş. Am fost şi eu în 17 decembrie în centrul oraşului şi am văzut că se trage. Eram pe podul de lângă Piaţa Maria, spre Catedrală, când a început să se tragă. Am văzut lumea cum fugea din calea gloanţelor, iar un om a fost împuşcat în ceafă, chiar lângă mine. M-am speriat şi am fugit şi eu, alături de ceilalţi, de-a lungul malului Begăi. În fabrică deja de luni după-amiaza (18 decembrie - n.r.) a început să mocnească la noi. Oamenii nu au mai lucrat marţi dimineaţă, în data de 19 decembrie, am ieşit cu toţii în curte, practic am declarat greva generală. Şefii au insistat să intrăm la lucru, dar nu se mai putea face nimic. Am vrut să ieşim din fabrică, dar porţile erau închise. Erau porţi electrice, iar curentul era luat, aşa că nu se puteau deschide. Un coleg, Pop Ioan, a încercat să scoată poarta de pe şină cu levierul, dar nu a reuşit", îşi aminteşte Miclău.

Veşti despre greva de la Elba au ajuns şi la urechile mai-marilor judeţului, care au încercat să calmeze spiritele. Miclău îşi aminteşte că au venit în fabrică prim-secretarul Comitetului Judeţean Timiş, Radu Bălan, şi generalul Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Major al Armatei Române.

Mircea Miclău povesteşte că Bălan a fost primul care a intrat în fabrică, după ce a aflat că muncitorii nu au mai vrut să lucreze.

Însă Bălan nu a discutat cu muncitorii, ci s-a dus direct la conducerea fabricii, îşi aminteşte Miclău, după care a părăsit fabrica. Apoi şi-a făcut apariţia şi generalul Guşă, care a fost urcat pe un butoi de către oameni, pentru a le putea vorbi.

"Bălan s-a dus direct la conducere, a adunat şefii de secţie şi le-a explicat că trebuie să bage oamenii înapoi la lucru. După aceea, s-a dus fiecare şef la secţie şi au spus muncitorilor «Dacă vreţi, intraţi, dacă nu, faceţi ce vreţi». Bălan plecase din fabrică, din câte ştiu. Când a venit apoi generalul Guşă, Elba era înconjurată de Armată şi TAB-uri. El a venit cu un Aro şi cu garda lui de corp, care a rămas la poartă. A intrat un subofiţer cu el. Atunci toată fabrica era în curte şi a vorbit direct cu noi. Atunci l-am reţinut pe Guşă. L-am reţinut cam o oră. Oamenii au adus un butoi şi l-au ajutat să se urce pe butoi şi prima dată ne-a ameninţat şi după mai multe discuţii şi strigăte cineva a întrebat dacă ieşim afară ce se întâmplă cu noi. La care el a spus că nu se trage, dar că nu garantează, dacă ieşim", spune Miclău.

Muncitorii de la Elba au rămas astfel să protesteze în curtea fabricii.

La Bucureşti, încă nu se întâmpla nimic, iar Ceauşescu plecase într-o vizită în Iran

În tot acest timp, în oraş se trăgeau focuri de avertisment, în aer, pentru a intimida populaţia să nu iasă în stradă, din nou. Vitrinele magazinelor sparte cu o zi înainte erau deja reparate şi părea că în oraş se va instala, încet-încet, calmul.

Cu toate acestea, fabricile erau înconjurate de militari şi în preajma acestora erau instalate tancuri sau TAB-uri, mai ales că şi în celelalte întreprinderi din municipiu se dusese vestea grevei de la Elba, iar angajaţii discutau despre acest subiect.

"La Bucureşti nu se întâmpla nimic. Nicolae Ceauşescu plecase în Iran, în vizită, pentru a da un semnal că este normalitate în ţară. Încercau să scape de urmele represiunii din zilele anterioare. Arestările au continuat în Timişoara până în data de 20 decembrie. Erau peste 950 de arestaţi în penitenciar şi în arestul Miliţiei. Noi ştim oficial că au fost peste 850 de arestaţi. Cei pe care îi ştim noi nu au fost prinşi să fi furat din magazinele ale căror vitrine au fost sparte. Aproximativ o sută de persoane au fost prinse furând din magazinele sparte şi astfel au îngroşat rândurile arestaţilor. O parte din bunuri au fost recuperate ulterior. Problema e câţi au fost puşi să spargă şi câţi au furat şi spart vitrinele de bunăvoie. Se tot spune despre cetăţeni care spărgeau, dar aceşti cetăţeni nu erau cumva securişti în civil?", se întreabă Adrian Kali.

Ziua următoare, 20 decembrie 1989, avea să fie una decisivă pentru finalul epocii Ceauşescu. Timişorenii au ieşit masiv în stradă, din nou, porţile tuturor fabricilor s-au deschis, iar Armata a încetat să mai tragă.

Dana PASCA

Liliana IEDU

INTERVIU VIDEO: MARIAN SULTĂNOIU/CRISTIAN TOMOIALĂ

Comentarii