18 decembrie 1989. Ziua în care oamenii au murit pe treptele Catedralei. „La Bucureşti nu se întâmpla nimic, niciunde nu se întâmpla, însă la Timişoara a fost a treia zi de rezistenţă”
Ziua de 18 decembrie 1989 rămâne în memorie ca fiind cea în care s-a murit pe scările Catedralei Mitropolitane din Timişoara, unde armata a tras în tinerii care manifestau. A fost şi ziua în care zeci de trupuri au fost furate de la morgă şi duse în Capitală, incinerate, iar cenuşa aruncată în canal
Profesorul de istorie Adrian Kali: În 18 decembrie 1989, Timişoara părea un oraş învins
La 25 de ani de la Revoluţie, profesorul de istorie Adrian Kali de la Liceul Teoretic "Grigore Moisil" îşi aminteşte că în 18 decembrie 1989 Timişoara părea un oraş învins. Kali avea atunci 21 de ani şi lucra într-un institut de proiectări din Timişoara. A ieşit în stradă să ceară şi el căderea regimului comunist şi a fost împuşcat în spate, iar două gloanţe i-au perforat plămânul.
"În data de 18 decembrie 1989, Timişoara părea un oraş învins. În seara de 17 decembrie 1989 s-a tras şi au murit oameni. Apoi a venit o ploaie care a şters tot sângele. A fost un fenomen interesant din punct de vedere meteorologic. Oraşul era pe mâna forţelor de ordine. Erau dispozitive militare care blocau, pur şi simplu, oraşul. Cu toate astea, lumea a ieşit în stradă. Nu la nivelul zilei de 17 decembrie, dar a ieşit. Şi s-a tras. S-a tras în acel grup de la Catedrală. Înainte de asta au mai fost împuşcaţi mortal alţi doi oameni", rememorează Kali.
Tot el spune că, în 18 decembrie 1989, primarul de la acea vreme, Petru Moţ, a participat la mai multe şedinte, printre care una la Universitatea de Vest din municipiu, unde au fost condamnate evenimentele din zilele anterioare şi apoi s-a decretat legea marţială.
"Petru Moţ a fost chemat la şedinţe şi s-a spus că, dacă e un grup mai mare de trei oameni pe străzi, să se tragă asupra lor. Asta era acea lege marţială", povesteşte Kali.
După-amiaza, sfidând noile reguli, un grup de peste 40 de persoane s-a adunat pe scările Catedralei Mitropolitane. Au început să strige împotriva regimului comunist şi să cânte "Deşteaptă-te, române". Armata se afla peste drum de Catedrală, iar la un moment dat a început să tragă.
Atunci a avut loc deja celebrul episod în care porţile Catedralei au fost închise, iar oamenii au căzut seceraţi pe scări. Au fost adunate de pe scările lăcaşului de cult 43 de cadavre care au fost duse, apoi, la morga Spitalului Judeţean din Timişoara.
"La Bucureşti nu se întâmpla nimic în această zi, niciunde nu se întâmpla nimic, însă la Timişoara a fost a treia zi de rezistenţă. Seara s-au hotărât să scape de cadavre. S-a adunat o echipă de la Miliţia Militară şi au început operaţiunea «Vama». Aşa se numea pentru început, apoi «Travama», apoi «Trandafirul». Au intrat şi efectiv au furat cadavrele din morga spitalului, cu complicitatea unor medici de la Spitalul Judeţean. Le-au încărcat ca pe colete, de fapt aşa le-au şi spus, colete, le-au pus într-o maşină frigorifică de la Comtim şi le-au dus la Bucureşti. Cadavrele erau învelite în cearşafuri. Aveau drumul deschis să ajungă cât mai curând la Bucureşti. Au ajuns la destinaţie în data de 19 decembrie 1989, când deja ştim ce s-a întâmplat acolo: cadavrele au fost arse, apoi cenuşa a fost pusă în containere şi aruncată într-o gură de canal. Şoferii erau civili, nu ştiau ce transportau. Când s-au întors la Timişoara, în 20 decembrie, oraşul era cu totul altul, era liber de comunism", afirmă Adrian Kali.
Profesorul de istorie spune că, în 18 decembrie 1989, focul parcă mocnea în fabricile oraşului, aşa că securiştii făceau tot mai multe vizite pentru a afla cine lipseşte de la muncă.
Muncitor la o fabrică din Timişoara: "Zburau gloanţele în toate direcţiile, parcă eram în Bagdad"
În data de 18 decembrie 1989, pe străzile oraşului se afla şi Ioan Savu. Avea atunci 39 de ani şi era analist programator la fabrica de detergenţi din oraş. Acum este pensionar.
Avea de mic în familie modelul tatălui, care s-a împotrivit colectivizării forţate, aşa că a fost printre primii timişoreni ieşiţi în stradă, încă din 16 decembrie 1989, şi a continuat să iasă şi în zilele următoare.
"Au adus geamgii din Bistriţa să refacă vitrinele care fuseseră sparte, dar aceştia nu au făcut faţă. Apoi, pentru a arăta forţă, au venit cu fanfara şi cu un steag al unei unităţi militare şi au mărşăluit în zona centrală. Tot atunci a apărut un elicopter care filma de sus. Acel elicopter nu ne-a speriat, ne-a întărâtat. Apoi au apărut TAB-urile şi tancurile care au început să tragă. Zburau gloanţele în toate direcţiile, parcă eram în Bagdad. Văzusem imagini din Bagdad la televizor", îşi aminteşte Ioan Savu primele zile ale Revoluţiei.
Dimineaţa zilei de 18 decembrie 1989 l-a prins pe Ioan Savu din nou în stradă. Tot atunci, un tânăr a fost împuşcat chiar lângă el.
"În data de 18 decembrie 1989, dimineaţa, am mers prima dată în Piaţa 700 (piaţă agroalimentară aflată în zona centrală a oraşului - n.r.). Nişte militari au tras lângă mine, într-un tânăr care nu mergea pe unde au vrut ei. I-au spus iniţial să nu mai meargă prin mijlocul pieţei, ci pe margine, dar el nu s-a conformat", povesteşte Ioan Savu.
Spre seară, Savu a mers în zona Catedralei Mitropolitane. A văzut un grup de tineri care cântau şi scandau pe treptele lăcaşului de cult, dar nu s-a alăturat acestora. Mai târziu, avea să afle nenorocirea care s-a întâmplat acolo.
"După-amiaza, tramvaiul nu mai oprea decât în câteva locuri. Am urcat în tramvai în apropiere de Piaţa 700, unde erau şi soldaţi pe TAB-uri şi băteau în patul puştilor să ne intimideze. Tramvaiul ne-a dus pe lângă Piaţa Operei (acum Piaţa Victoriei - n.r.). Când am ajuns în staţia de lângă Catedrală, era un cordon de militari de-a latul Pieţei Operei. Către Catedrală era un grup masiv de tineri care strigau lozinci şi cântau. Pe colţ, la Parcul Central (aflat lângă Catedrală - n.r.), era un grup mare de oameni. În piaţă încă nu era lumea, atunci se aduna. Trecând prin faţa soldaţilor, îmi venea să dau în ei, deşi nu sunt un tip violent. Îmi era ciudă pe mine că am sentimentul acesta. La un moment dat, se auzea de pe colţul Parcului Central cum strigau «Noi suntem poporul». Răsuna totul. I-am spus unui camarad să încercăm să trecem pe partea cealaltă, înspre primărie, şi după ce am trecut noi a început să se tragă pe treptele catedralei", rememorează Savu.
El povesteşte acum că a încercat să afle, ulterior, ce s-a întâmplat acolo şi de ce au murit oameni pe treptele Catedralei Mitropolitane. S-a interesat la cei din Armată, apoi la preoţii de la Mitropolie care au decis să închidă porţile lăcaşului de cult.
"Uşile nu au fost închise în prima fază. Am vorbit după aceea cu un tip care lucra la o unitate militară de la Buzias (judeţul Timiş), apoi m-am interesat şi la preoţii de la Catedrală. În prima fază, au lăsat oamenii să intre. Unuia i-au curs creierii în Catedrală. Apoi au venit soldaţii după ei şi atunci au închis uşile şi i-au lăsat să iasă pe uşile laterale pe cei care au apucat să pătrundă în interior", explică Savu.
Ioan Savu s-a dus apoi spre clădirea Comitetului Judeţean de Partid, în care acum funcţionează Consiliul Judeţean şi Prefectura Timiş. Acolo avea să scrie istorie în zilele următoare.
Studentul Marius Mioc, arestat în zorii Revoluţiei, bătut şi anchetat în penitenciar pentru a recunoaşte că a chemat oamenii la proteste
În 18 decembrie 1989, penitenciarul din Timişoara era plin de oameni care au fost ridicaţi şi arestaţi de pe străzile oraşului, în încercarea disperată de a intimida lumea care se încăpăţâna să nu plece acasă. Au fost peste 850 de persoane arestate şi ţinute în condiţii inumane, câte doi sau chiar trei într-un singur pat.
Şi pe Marius Mioc, tânărul student la Facultatea de Mecanică, 18 decembrie l-a găsit în arestul Miliţiei. Fusese arestat în seara de 16 decembrie, pe când încerca să convingă, în Gara de Nord din Timişoara, cât mai multă lume să se alăture protestatarilor. Un miliţian l-a observat, l-a prins şi l-a arestat. I-a întocmit un scurt proces-verbal chiar în sediul Miliţiei din Gara de Nord, apoi l-a dus în arestul Miliţiei Judeţene. Acolo şi-a petrecut noaptea de 16 spre 17 decembrie, dar şi noaptea următoare, făcându-şi scenarii cu ce avea să le spună anchetatorilor.
"În dimineaţa de 18 decembrie 1989 ne-au dus în curte (la Miliţia Judeţeană - n.r.) unde ne-au ţinut un discurs, apoi ne-au urcat într-un camion şi apoi am luat direcţia penitenciarului. Ajunşi la penitenciar, ne-au luat obiectele de valoare şi banii, tot ce aveam la noi. Ne-au dus apoi în celule, eram foarte mulţi, dormeam doi într-un pat, paturi pe trei niveluri", îşi aminteşte Mioc.
Tânărul student a fost în zilele următoare anchetat şi bătut pentru a recunoaşte că se afla în Gara de Nord pentru a aduna lumea la proteste. El spune că a fost anchetat de "un miliţian, Filipescu (Radu Filipescu - n.r.)" şi până la urmă a recunoscut că le-a spus oamenilor să vină la proteste. Ancheta a continuat însă, în timp ce el auzea "vuietul mulţimii", semn că manifestaţia continua. Mioc a fost eliberat din arest în 22 decembrie 1989, fără nicio explicaţie, şi dus, alături de alţi camarazi, cu o dubă spre o zonă mărginaşă a oraşului. Văzând pe geamul maşinii bucuria oamenilor, au reuşit să deschidă uşa şi să sară din mers, fugind într-o curte "unde erau nişte bătrâne care ascultau radioul în ungureşte", de la care au aflat că Nicolae Ceauşescu a căzut.
Apoi, Mioc s-a dus acasă pentru a-şi întâlni familia care nu mai ştia nimic de el de cinci zile. Ulterior, Mioc a depus o plângere penală împotriva lui Radu Filipescu, acesta recunoscând că l-a anchetat pe timişorean, dar nu şi că l-a bătut. Soluţia procurorilor a fost neînceperea urmăririi penale pentru Filipescu. De asemenea, Mioc a obţinut copii după declaraţiile date de el în acele zile de decembrie 1989 şi le păstrează ca pe o amintire a celor întâmplate în zilele Revoluţiei de la Timişoara.
Însă, în 18 decembrie, timişorenii, după atâtea zile de proteste, erau mai îndârjiţi ca niciodată să îşi continue lupta pentru libertate.
18 decembrie 1989 a fost şi ziua în care Regele Mihai a transmis, în emisiunea "Actualitatea Românească", de la Radio Europa Liberă, moderată de Emil Hurezeanu şi Neculai Constantin Munteanu, un mesaj prin care îi încuraja pe români şi îşi exprima îngrijorarea faţă de "cruzimea cu care reacţionau cei de la Putere".
"Sunt cu gândul şi cu sufletul alături de voi, sunt ca şi voi îngrijorat când aflu cruzimea cu care reacţionează cei de la Putere atunci când cereţi doar drepturile cele mai elementare şi totodată am şi aveţi mari speranţe fiindcă luaţi cuvântul, manifestând. Fiindcă nu vă mai temeţi, fiindcă prin însăşi sălbăticia represiunii întelegeţi şi întelegem cu toţii că le e frică de voi celor de la Putere. Manifestaţi paşnic cu lozinci care să le spuie care vă sunt năziuinţele. Armele nu pot zdrobi sufletele, nu pot nimici idealurile. Nu îi provocati, fiţi paşnici, dar demni. Cu Dumnezeu inainte!", afirma Regele Mihai în mesajul transmis la Radio Europa Liberă, post care relata încă din 16 decembrie despre evenimentele de la Timişoara.
Avea să urmeze ziua de 19 decembrie 1989, în care şi primii muncitori au început revolta în stradă.
LILIANA IEDU (MEDIAFAX), liliana.iedu@mediafax.ro
Comentarii
