Tu ştii de ce ne-am luat raţia de libertate? Monica Pop: „Punea un cort în mijlocul sufrageriei şi o aerotermă şi aşa putea face baie la copii” - VIDEO

Raţionalizarea alimentelor, căldurii şi electricităţii s-a suprapus în ultimii ani dinaintea Revoluţiei cu decretul de interzicere a avorturilor, o combinaţie fatală pentru mii de femei şi copii, dar şi un test supraomenesc de supravieţuire.

Doctorul Monica Pop a relatat într-un interviu, care face parte dintr-o producţie mai amplă privind Revoluţia din decembrie 1989, despre problemele cu care s-a confruntat ca medic în timpul epocii Ceuşescu, dar şi cum reuşeau oamenii să facă faţă condiţiilor de trai, din ce în ce mai grele.

„Speranţe am avut întotdeauna, dar ne-am descurcat cum am putut fiecare. Am auzit foarte multe lucruri, de exemplu noi nu aveam linie de anestezie permanentă, deci anesteziştii erau angajaţi, veneau, stăteau cât era tura şi după ce se opera ultimul pacient plecau acasă. Şi într-o seară… Trebuia să-i chemăm de acasă dacă veneau urgenţe şi se întâmpla asta foarte frecvent. Şi într-o seară am chemat-o pe anestezistă, erau doi, şi mi-a spus că nu pot să vin pentru că fac baie la copii. Şi cum credeţi că făcea baie? Pentru că era frig şi pentru că ştiţi foarte bine că se întrerupea căldura sau nu era, punea un cort în mijlocul sufrageriei şi sub cortul acela punea o aerotermă şi aşa putea face baie la copii. M-a impresionat extraordinar şi ne-am descurcat cum am putut, cu anestezie locală, pentru că se putea. Dar m-a impresionat tare modalitatea în care oamenii se descurcau, pentru că era foarte, foarte greu din multe puncte de vedere”, a povestit Monica Pop.

Situaţia descrisă de doctorul Monica Pop este cu atât mai revoltătoare cu cât una dintre datoriile patriotice ale femeii în comunism era să procreeze pentru a creşte natalitatea, aşa cum cerea politica de partid şi de stat. Obiectivul naţional de creştere a populaţiei era atingerea numărului de 25 de milioane de persoane până în 1990.

Chiar dacă această politică ar fi trebuit dublată de măsuri economice şi sociale, de protecţie a mamelor, în realitate s-a crescut doar numărul creşelor.

„Au făcut următoarele propuneri pentru redresarea natalităţii: prelungirea concediului postnatal şi a celui de odihnă pentru femei prin modificarea Codului muncii, introducerea de avantaje şi stimulente (printre care modificarea legislaţiei spaţiului locativ, astfel încât să prevadă dreptul la o cameră în plus pentru un copil minor), alte reglementări protecţioniste pentru femeile cu copii.

Pentru punerea lor în aplicare, finanţiştii partidului calculaseră un necesar de 7 miliarde de lei anual, din bugetul statului. Dintre toate propunerile făcute, demnitarii partidului au fost de acord doar cu creşterea numărului de creşe”, scrie istoricul Lavinia Betea, într-un articol publicat de historia.ro.

Decizia de a interzice avorturile, după ce anterior fuseseră liberalizate, a fost luată într-o şedinţă a CEx al CC al PCR la Neptun, în august 1966. ,,După părerea mea, prin decretul de legalizare a avorturilor noi am legalizat prostituţia prin avorturi şi prin îngăduinţa la divorţuri…”, a afirmat în acea şedinţă, Nicolae Ceauşescu, secretarul general al PCR. În 1964, România înregistrase cel mai ridicat indice de divorţuri la numărul de căsătorii din Europa:din cinci căsătorii încheiate, una sfârşea la tribunal. În 1965, numărul chiuretajele ajunseseră la 1.115.000, dublu faţă de anul 1959. Cauzele acestei situaţii, identificate de autorii „Studiului privind situaţia natalităţii din RSR şi propuneri pentru redresare", prezentat în şedinţă, erau carenţele educaţiei sexuale şi insuficienţa mijloacelor anticoncepţionale.

Dreptul la viaţă intimă, anihilat. Apare generaţia „decreţeilor”

Ca măsuri pronataliste, Ceauşescu a susţinut că activitatea sexuală trebuie să aibă loc în cadrul căsătoriei, având drept prim scop procrearea. „În fond, măsura cu decretul acesta, fără să greşim, a fost un decret antinaţional care a adus multe daune… trebuie să pornim de aici ca să înţeleagă toată lumea şi medicii, şi bărbaţii şi femeile că problema creşterii natalităţii este o îndatorire pentru fiecare cetăţean al patriei şi că libertatea trebuie înţeleasă în sensul răspunderii pe care fiecare o are faţă de viitorul naţional”, a susţinut Nicolae Ceauşescu la şedinţa CEx al PCR din 20 septembrie 1966. 10 zile mai târziu, Decretul 770/1966 a fost făcut public.

Raportul Comisiei prezidenţiale privind analiza dictaturii comuniste în România cunoscut şi ca raportul Tismăneanu, are un capitol dedicat politicii demografice a regimului Ceauşescu. Prezentăm câteva fragmente din acest raport.

„Odată cu publicarea Decretului 770 din 1 octombrie 1966 privind reglementarea întreruperii sarcinii, regimul Ceauşescu a pus bazele a ceea ce avea să constituie unul dintre cele mai represive şi mai dure regimuri pronataliste din istorie. Metodele folosite pentru a creşte rata natalităţii prin implementarea decretului 770/1966 şi a modificărilor emise pe parcursul următorilor douăzeci şi trei de ani situează România în rândul statelor care au folosit politici demografice extreme, alături de China cu ale sale politici ale avortului silit şi Germania nazistă cu politicile sale pro şi antinataliste bazate pe criterii rasiale. Decretul 770/1966 a marcat intervenţia regimului în cele mai intime aspecte ale vieţii cetăţenilor săi şi, mai cu seamă, în trupurile femeilor. În conformitate cu principiile ideologice ale ,<egalităţii socialiste>, această politică demografică a sfârşit prin a afecta toţi cetăţenii cu vârste peste 25 de ani, bărbaţi şi femei, indiferent de statutul lor marital şi/sau reproductiv. Tuturor persoanelor fără copii – inclusiv celor sterile – li se reţinea un impozit lunar.

(…)  Pe scurt, legea permitea avortul dacă „1) sarcina pune viaţa femeii într-o stare de pericol… 2) unul din părinţii suferă de o boală gravă, care se transmite ereditar… 3) femeia însărcinată prezintă invalidităţi grave fizice, psihice sau senzoriale, 4) femeia este în vârsta de peste 45 de ani, 5) femeia a născut patru copii şi îi are în îngrijire şi 6) sarcina este urmarea unui viol sau a unui incest”. Prevederile acestei legi au fost modificate de-a lungul anilor – mai cu seamă în 1974 şi în 1985 – încercând de fiecare dată, chiar dacă inutil, să forţeze creşterea ratei natalităţii. În momentul în care legea anti-avort era schimbată, rata natalităţii înregistra un salt, până când românii găseau mijloace alternative de ocolire a legii.

Cea mai dramatică creştere s-a înregistrat după legiferarea din 1966, moment în care numărul naşterilor aproape că s-a dublat. Însă, până la finele lui 1967, numărul avorturilor a crescut din nou, în timp ce rata natalităţii a înregistrat un uşor declin. Legislaţia anti-avort a fost suplimentată de o serie de măsuri pronataliste care urmăreau pe de o parte scăderea ratei mortalităţii infantile, a numărul   de avorturi şi divorţuri, etc, iar pe de altă parte, întărirea sprijinului pentru familiile cu mulţi copii. O serie de politici complementare vizau şi nevoi de infrastructură, cum ar fi creşterea numărului de locuinţe, creşe şi grădiniţe; îmbunătăţirea asistenţei medicale pentru mame şi copii.
În pofida tuturor acestor măsuri, avortul ilegal a rămas metoda principală de control a fertilităţii, fapt ce a avut consecinţe dramatice asupra populaţiei. Zeci de mii de femei şi copii au decedat sau au rămas afectaţi pe viaţă. Frecvent, femeile preferau mai degrabă să îşi rişte viaţa decât să aducă pe lume (încă) un copil, căruia nici ele şi nici familiile lor nu îi puteau oferi minimul material şi afectiv necesar. Majoritatea femeilor care au ajuns să figureze în statistica mortalităţii materne erau deja mame a mai multor copii, ceea ce a însemnat că în urma deceselor lor – cauzate în mare parte de efectele secundare ale întreruperile ilegale de sarcină – mulţi copii au rămas orfani de mamă. (Între 1966 şi 1989, 9452 de femei au fost înregistrate în statisticile privind mortalitatea maternă. Însă acest număr reprezintă o subestimare a mortalităţii materne pentru că nu include şi numărul femeilor care nu au apelat la asistenţă medicală pentru complicaţiile apărute la efectuarea avortului. De exemplu, în 1989 s-au înregistrat 169,9 decese materne la 100.000 de naşteri, ceea ce reprezenta <un număr de zece ori mai mare decât ceea ce fusese înregistrat până atunci în Europa… Dintre acestea, 87% erau cauzate de întreruperile de sarcină>”, se arată în raportul Tismăneanu.

Istoricul Lavinia Betea notează  că prin Decretul 770/1966 s-a deschis calea închisorii pentru femeile care-şi provocau „ilegal" avort şi pentru aceia care le-ar veni în ajutor. Se prevedea, de asemenea, înfiinţarea de comisii şi noi responsabilităţi pentru ministere, oamenii legii, miliţie, medici, „turnători", directori de fabrici sau de şcoli. Astfel, elementul cel mai intim al vieţii umane, sexualitatea, a fost supus controlului de partid. Aşa au apărut „Decreţeii", copiii nedoriţi, dar aduşi pe lume sub sabia Decretului 770/1966.

Raportul Tismăneanu consemnează implicarea organelor represive ale statului în aplicarea politicilor pronataliste ale regimului Ceauşescu.

Contraceptivele au fost interzise, naşterile prin cezariană limitate

„În timpul regimului Ceauşescu, încercările femeilor şi ale cuplurilor de a-şi controla fertilitatea prin întreruperi de sarcină, obţinute sau provocate ilegal, îi transforma efectiv în criminali şi în ţinte ale şantajului Securităţii, instituţie care specula cu abilitate temerile provocate de încălcarea legilor statului poliţienesc în care trăiau.

Ministerul Afacerilor Interne (MAI/MI) a fost implicat direct în supravegherea politicii demografice a regimului. Doctorii, chiar întregul personal medico-sanitar, se aflau sub urmărire permanentă şi erau pedepsiţi conform legii pentru comiterea de „fapte grave” precum luarea de mită în schimbul serviciilor medicale, pentru furt sau utilizarea neautorizată a proprietăţii statului (cum ar fi trusele medicale), pentru refuzul de a acorda asistenţă medicală, pentru emiterea de certificate medicale false, pentru specula cu medicamente (anticoncepţionale) şi pentru efectuarea ilegală a avorturilor. Conducerile spitalelor îşi luau măsuri pentru a se asigura că personalul secţiilor de obstetrică-ginecologie înţelegea situaţia (…) În pofida multiplelor modalităţi de supraveghere permanentă, femeile au continuat să recurgă în mod legal sau ilegal la întreruperi de sarcină, se arată în raportul Tismăneanu.

Conform sursei citate, se făceau examene ginecologice periodice în scopul depistării gravidelor, iar orice mijloace contraceptive au fost interzise. De asemenea, naşterile prin cezariană erau limitate.

„Pe lângă modificările aduse Decretului 770/1966 , regimul a pus în practică şi alte măsuri, la fel de disperate, pentru a constrânge femeile să ducă sarcina la bun sfârşit. Spre exemplu: <Ministerul Sănătăţii şi direcţiile sanitare vor organiza, trimestrial, controale în unităţile sanitare şi vor lua măsuri exigente…> Şi <În vederea aplicării politicii demografice (…) şi pentru prevenirea eventualelor abateri, Ministerul Sănătăţii a difuzat în teren Ordinul prin care se interzice folosirea dispozitivelor intrauterine sau sterilizarea chirurgicală a femeii prin ligatura trompelor sau prepararea şi eliberarea prin farmacii a preparatelor anticoncepţionale>. Fără ca mulţi români să o ştie, naşterile prin cezariană au fost, de asemenea, afectate de implementarea sarcinilor de plan ale politicii demografice. Unei femei care, medical, necesita o intervenţie prin cezariană i se refuza acest drept dacă fusese deja atinsă cota lunară de naşteri prin cezariană în oricare dintre spitalele din judeţ. În consecinţă, şi deseori cu efecte tragice, soarta femeii şi a copilului era decisă în funcţie de litera legii, neţinându-se cont de sănătatea copilului care, chipurile, era obiectivul urmărit de regim. Şi în acest caz miza regimului era reducerea numărului de avorturi. După două naşteri prin cezariană, o femeie putea să ceară întreruperea legală a sarcinii.  Medicii, bineînţeles, erau răspunzători pentru toate intervenţiile, inclusiv naşterile prin cezariană”, se arată în raportul comisiei prezidenţiale.

Dar, „în ciuda prolificei propagande pronataliste care preamărea realizările epocii de aur a lui Ceauşescu, a beneficiilor sociale menite să stimuleze interesul şi sprijinul pentru familiile numeroase (inclusiv legi privind divorţul sau taxa de celibat) şi a măsurilor represive luate pentru pedepsirea celor care încălcau legea, rata natalităţii şi rata totală a fertilităţii în 1983 erau aproximativ aceleaşi ca în 1966”, se mai arată în Raportul Tismăneanu.

Autori: Gabriela Antoniu, Ionela Bănărescu, Costin Nistor

Urmează: Copilărie şi adolescenţă „sub acoperire”: şoim al patriei, pionier, utecist

Comentarii