Portretul unui fost lider comunist. Nicolae Ceauşescu - zgârcit, bâlbâit şi pudibond. De ce boli suferea (Partea a II-a) | VIDEO

Imaginea lui Nicolae Ceauşescu, construită din relatările celor care l-au cunoscut îndeaproape, arată un lider simpatic, imprevizibil în reacţii, aparent pudic, zgârcit şi cu o sănătate de fier. Doar bâlbâiala şi o răguşeală provocată de stres îi dădeau de furcă. Până să ajungă lider, a fost un om ca toţi oamenii, spunea un fost demnitar comunist.

Înainte de a fi ales secretarul general al PCR la Congresul al IX-lea al partidului, din iulie 1965, Nicolae Ceauşescu reuşise să facă o impresie bună veteranilor comunişti. Suprinzător, el s-a opus cultului personalităţii şi a dat ordin ca toate tablourile cu predecesorul său, Gheorghe Gheorghiu Dej,  şi ale şi clasicilor marxism-leninismului să fie date jos de pe pereţi.

„Nu era cârciumă şi prăvălie unde să nu fie portret. Ori în felul acesta nu cinstim. Noi am exagerat şi am mai discutat, de altfel, şi la plenară şi cu portretele clasicilor. (…) Biroul e o încăpere de lucru unde omul trebuie să lucreze. Nu găseşte, în afară de noi, la ţările socialiste aşa ceva”, spunea Ceauşescu despre Gheorghiu-Dej, puţin după înmormântarea acestuia, conform istoricului Lavinia Betea (betea.ro).

Potrivit sursei citate, înaintea validării  alegerii sale de Congresul al IX-lea, Ceauşescu  reuşise să cureţe pereţii şi de portretele celor în viaţă, şi de umbrele celor morţi. Maurer îl sprijinise şi aici, propunând decorarea birourilor cu picturi. Şi recomanda peisajele. Pînă la urmă s-a ajuns la concluzia să fie expuse portretele membrilor Biroului Politic al PCR în următoarea ordine: Nicolae Ceauşescu, Chivu Stoica, Ion Gheorghe Maurer, Gheorghe Apostol, Alexandru Bârlădeanu, Emil Bodnăraş, Petre Borilă, Alexandru Drăghici, Alexandru Moghioroş. N-au apucat să fie bătute cuiele de tablouri în pereţi deoarece, după Congres, garnitura de lideri nu mai era de actualitate, astfel că, peste câţiva ani s-a agăţat portretul lui Ceauşescu. Acelaşi portret care se va regăsi pretutindeni- în birourile organizaţiilor de partid, săli de clasă, creşă şi grădiniţă, cabinetele medicale şi avocăţeşti.    

Îi plăcea tocmeala. Incidentul de la Scala din Milano

Dar cum era Nicolae Ceauşescu, omul? Fostul demnitar comunist, Paul Niculescu Mizil i-a făcut o caracterizare celui care i-a fost şef în volumul „O istorie trăită”, Editura enciclopedică, Bucureşti, 1997. „Un om ca toţi oamenii”, a scris  Niculescu Mizil despre Ceauşescu, conform betea.ro. Fostul demnitar a povestit despre călătoriile în străinătate cu Ceauşescu înainte ca acesta să ajungă lider. Pe-atunci, Ceauşescu pălăvrăgea cu lucrătorii ambasadelor unde se caza. Căuta, în orele libere, pieţe şi bazare. Lua în mână mărfuri diverse, plăcându-i tocmeala, mai ales cu câte-o vânzătoare. Zgârcit structural, până la urmă plătea ceva neînsemnat sau nu cumpăra nimic. Mizil trăise alături de Ceauşescu şi momente de degustare a „artei capitaliste” la Scala din Milano. A reacţionat însă imprevizibil, chiar jignitor pentru gazde, la un spectacol de revistă, „mai puţin liric şi mai mult strip-tease”, povesteşte Niculescu-Mizil. După doar câteva minute de la ridicarea cortinei, Ceauşescu s-a ridicat brusc, şoptind însoţitorilor: „Plecăm!”. Şi a plecat făcând zgomot, cu toată echipa, uluind spectatorii şi jignind actorii.

A rămas fără voce după Congresul al IX-lea

Istoricul Lavinia Betea scrie pe site-ul personal că efortul pregătirii şi desfăşurării Congresului al IX-lea al PCR şi stresul bâlbâielii sale congenitale l-au stânjenit până-ntr-atât pe Nicolae Ceauşescu încât după eveniment a rămas fără glas câteva zile. De altfel,„răguşeala” de care suferea acesta  în momente de stres va fi una dintre preocupările constante ale medicilor care îl tratau. Din spusele celor care l-au cunoscut în tinereţe, venirea la putere i-a făcut bine lui Ceauşescu. Dacă la bâtrâneţe vorbirea lui  Ceauşescu era defectuoasă, după venirea la putere, a avut un reviriment, şi asta, pentru că ar fi făcut  exerciţii în faţa oglinzii, după cum şopteau între ei tinerii demnitari. Pentru a-l scăpa de bâlbâială, fostul demnitar comunist Alexandru Bârlădeanu a mărturisit că i-a sugerat lui Emil Bodnăraş să i-l trimită pe actorul Radu Beligan pentru lecţii de oratorie, dar ideea nu a fost acceptată, afirmă Lavinia Betea în volumul „Partea lor de adevăr”, Compania, Bucureşti, 2008.  

La congresul din 19-24 iulie 1965, care trebuia să valideze alegerea Biroului Politic, cei 1.357 de delegaţi l-au ales pe Nicolae Ceauşescu în funcţia de prim-secretar al CC al PCR. La 47 de ani, Ceauşescu, cel mai tânăr conducător politic din Europa, şi-a început mandatul în forţă: Partidul Muncitoresc Român a revenit la vechiul nume, Partidul Comunist Român. După numai o lună, s-a schimbat şi denumirea ţării: România a devenit, din republică populară, republică socialistă. La începuturile guvernării era un tânăr dinamic, părea modest şi tolerant. Nu anunţa nimic din ce avea să vină peste ţară şi români, până la momentul execuţiei sale de la Târgovişte, din decembrie 1989.

Disfonie accentuată şi prelungită

Informaţiile despre starea de sănătate a lui Nicolae Ceauşescu arată că acesta avea o sănătate de fier, comparativ cu alţi lideri comunişti, mai tineri ca el.

„Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, specifică aceasta, în vârstă de 51 de ani prezintă de mai mult timp o discretă disfuncţie hepatică, evidenţiată îndeosebi printr-o creştere moderată a transaminazelor serice.

În luna iulie 1968, a fost decelată o periostită apofizară a primei vertebre lombare, cu dureri spontane şi provocate la acest nivel, care s-au remis în urma tratamentului balneo-climatic efectuat.

Cu ocazia eforturilor vocale şi a unor răceli, a prezentat cataruri repetate faringo laringiene, cu disfonie accentuată şi prelungită în ultimul timp.

Ţinând seama de cronicitatea suferinţelor, este necesar ca tovarăşul să aplice în continuare recomandările privind dieta alimentară, programul de viaţă şi de muncă, precum şi indicaţia de a evita eforturile vocale, atât în ceea ce priveşte durata cât şi intensitatea lor. De asemenea, în scopul aplicării celor mai judicioase măsuri terapeutice, este necesară o observaţie medicală continuă cu examinări periodice, atât clinice cât şi prin examene de laborator”, se arată în informarea privind sănătatea conducătorilor, realizată în 1969, de ministrul Sănătăţii Aurel Moga, citată de betea.ro.

Comparativ, conform sursei citate, Paul Niculescu-Mizil (45 ani) suferea de hipertensiune arterială oscilantă, aritmie extrasistolică, migrene, fenomene dureroase  precordiale declanşate de stări de încordare nervoasă.

Spre deosebire de alţii, Nicolae Ceauşescu pare să se fi născut, într-adevăr, sub o stea norocoasă. Stă mărturie accidentul din 5 noiembrie 1957. Un avion IL 14, având la bord o delegaţie a PMR ce zbura la Moscova pentru a participa la aniversarea Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, s-a prăbuşit la aterizare pe Aeroportul Vnukovo, la ora 17,48, din cauza unei erori de pilotaj. Au murit atunci ministrul de externe Grigore Preoteasa şi trei membri ai echipajului. Ceilalţi pasageri au suferit răni grave. Nicolae Ceauşescu, pe atunci doar secretar al CC al PMR, a scăpat cu viaţă. Certificatul medical eliberat la Moscova consemna: „Traumatism al părţii externe a hemitoracelui drept şi la gamba stângă. Plăgi zgâriate la faţă, mâini şi picioare. Temperatura: 37,3 grade, stare generală satisfăcătoare“, conform nat.geo.ro.

Cine îi „peria” discursurile

În primii ani de la preluarea conducerii PCR, Nicolae Ceauşescu nu avea pretenţia să-i fie publicate integral discursurile, conform betea.ro: “Stabilise, implicit, un modus-vivendi cu redactorul-şef al Scînteii. După ce primea dactilograma speech-ului, Dumitru Popescu începea s-o <lucreze>: o rezuma şi corecta expresiile defectuoase.  Apoi publica textul fără solicitarea acordului vorbitorului. În aşteptarea <textului oficial>, dactilografele, tehnoredactorii şi tipografii oficiosului partidului rămâneau „mobilizaţi”, indiferent de oră, până la scoaterea ziarului din rotativă. Cu avionul sau elicopterul, câteva exemplare erau expediate imediat lui Ceauşescu oriunde s-ar fi aflat acesta în ţară. Dej nu primise asemenea probe ale  devoţiunii şi zelului revoluţionar!

Atunci când îi <lucra> comunicările pentru diverse întâlniri şi reuniuni, Popescu ţinea seama de focalizarea pe specificul naţional. Ideea valorificării moştenirii culturale şi istorice a fost, scrie el, piesă de rezistenţă a discursului politic. Lui Ceauşescu nu-i scăpau însă nici interpretările sovietice.  <Ce-o să zică tovarăşii sovietici când vor citi fraza aceasta?, obiecta el uneori.  Ce interes are să-i aţâţăm?> (Dumitru Popescu, <Cronos autodevorându-se, Memorii vol. II, Panorama răsturnată a mirajului>, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2006)”.

Istoricul Lavinia Betea mai notează că la „întâlnirile cu oamenii muncii”, speech-urile lui Ceauşescu nu erau totdeauna la fel de aride ca în anii ‘80, iar între acesta şi gazdele sale, fie că erau activele regionale de partid, preşedinţii de colectiv sau directorii de întreprinderi, se înfiripau dialoguri. De asemenea, nici programul vizitelor lui Ceauşescu în teritoriu nu venea de-a gata,  făcut la Bucureşti. Liderii locali îl propuneau şi supuneau spre aprobare, la faţa locului. Iar Ceauşescu, la început, n-a fost nici atât de zgârcit cu felicitările şi darnic cu criticile „nerealizărilor”. Din contră, se antrena în discuţii, se însufleţea şi gusta chiar glumele.

Autor: Gabriela Antoniu

CITEŞTE ŞI: Portretul unui fost lider comunist: Nicolae Ceauşescu - cizmar, geniu, condamnat (Partea I) | VIDEO

Comentarii