De ce l-au băgat în seamă Jimmy Carter şi Regina Elisabeta a II-a pe Nicolae Ceauşescu. Merit sau interes? | VIDEO
Vizitele lui Nicolae Ceauşescu în Marea Britanie şi SUA, din 1978, au făcut să curgă râuri de cerneală în presa comunistă, dar şi în cea occidentală. Soţii Ceauşescu, deşi reprezentanţii unui regim comunist, au fost lăudaţi şi primiţi cu onoruri la Palatul Buckingham şi la Casa Albă. Era Nicolae Ceauşescu, într-adevăr, lăudat pe merit sau totul ţinea de interesul naţional al ţărilor-gazdă? O analiză la rece a acestor evenimente arată că interesele economice şi politice primează.
În 1978 a avut loc un dezgheţ diplomatic al Marii Bitanii faţă de România, după ce Nicolae Ceauşescu şi-a manifestat deschis intenţia de a se deprinde de politica URSS. Ca o încurajare pentru politica sa anti-răsărit, monarhia britanică i-a primit pe covorul roşu pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, cu ocazia vizitei pe care aceştia au efectuat-o în iunie 1978. Soţii Ceauşescu au avut parte de protocol de rang 0, întâlniri la cel mai înalt nivel, onoruri, distincţii şi titluri academice, acorduri economice, banchete.
Vizita cuplului Ceauşescu a durat trei zile (13 -16 iunie 1978), iar presa britanică a scris elogios la adresa celor doi. Regina Elisabeta a II-a l-a plimbat cu caleaşca pe Nicolae Ceauşescu, primul şef de stat socialist care făcea o vizită oficială la Londra. Nicolae Ceauşescu a primit toate onorurile care i se cuvin unui şef de stat. În ciuda protestelor exilului democratic românesc, Regina Elisabeta a II-a i-a acordat cea mai înaltă distincţie cavalerească britanică -„Ordinul jartierei“.
Vizita a avut şi un scop comercial, fiind vorba despre încheierea unor contracte comerciale pentru industria aeronauticii, care din motive necunoscute, nu au mai fost duse la bun sfârşit, conform rfi.ro. Robert Hardman, un istoric englez, considerat unul dintre cei mai importanţi biografi ai Casei Regale britanice, a publicat recent lucrarea „Queen of the World”, despre viaţa şi activitatea Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
Un subiect tratat de autor este şi episodul venirii la Palatul Buckingham a cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu, în iunie 1978. Vizita a surprins lumea occidentală, iar Hardman arată că preşedintele României a fost primit la Londra în schimbul angajamentului că va semna contracte în valoare de 300 de milioane de lire sterline cu industria aviatică din Marea Britanie.
Vizita în SUA, la invitaţia lui Jimmy Carter
Anterior vizitei oficiale din Marea Britanie, Nicolae Ceauşescu a efectuat ultima sa călătorie în Statele Unite, între 12 şi 17 aprilie 1978. Vizita a fost descrisă cu lux de amănunte de Ion Mihai Pacepa, care l-a însoţit cu această ocazie pe secretarul general al PCR, conform historia.ro.
„În timpul vizitei a fost semnată o declaraţie comună a celor doi preşedinţi, delegaţia română a vizitat şi câteva întreprinderi industriale din diferite regiuni ale ţării. Evenimentul cel mai important din cursul vizitei a fost însă demonstraţia emigranţilor români anticomunişti din New York. A fost momentul în care Ceauşescu a cedat nervos. Pe 16 aprilie a anunţat că se întoarce imediat în ţară şi a cerut ca avionul să-i fie pregătit pentru plecare. Pentru ziua următoare erau însă planificate întâlniri cu reprezentanţii unor organizaţii evreieşti şi cu oameni de afaceri. Ambasadorul RSR la Washington, Nicolae M. Nicolae, s-a dus imediat la Ceauşescu să-l convingă să renunţe la această decizie. Astfel încât, în cele din urmă, conducătorul român s-a răzgândit şi şi-a continuat vizita, dar impresia neplăcută a rămas. Relaţiile dintre Bucureşti şi Washington n-au mai ajuns niciodată atât de bune ca în perioada 1969-1978”, conform volumului semnat de Adam Burakowscki, “Dictatura lui Nicolae Ceauşescu 1965-1989”.
Convorbirile la nivel înalt a oferit posibilitatea celor două state de a continua colaborările în domeniul ştiinţific, economic, cultural, dar şi pe plan internaţional. În discursul oficial, rostit la recepţia în onoarea liderului român, Jimmy Carter afirma: "În această dimineaţă, poporul american este onorat să-l aibă ca oaspete pe un mare lider al unei mari ţări. Preşedintele Ceauşescu vine din România alături de soţia sa, Elena şi este o mare plăcere pentru mine să-i întâmpin aici. Este a patra vizită a Preşedintelui Ceauşescu în Statele Unite ale Americii şi precedesorii mei s-au onorat vizitând, la rândul lor, român.
Este corect să spunem că în ultimii 10 ani, relaţiile prieteneşti dintre SUA şi România au crescut şi s-au îmbunătăţit rapid, spre satisfacţia şi beneficiul poporului nostru.
Schimburile dintre ţările noastre au crescut de peste 10 ori în ultimii 10 ani. Şi datorită creşterii existente în relaţiile dintre noi, ne aşteptăm ca volumul să se dubleze în următorii trei ani. Este un mare avantaj pentru mine, ca Preşedinte, să am şansa de a mă consulta cu un lider naţional şi internaţional precum este vizitatorul meu de azi".
Ceauşescu a continuat strategia lui Gheorghiu Dej
Care au fost resorturile, prin ce mijloace a reuşit Nicolae Ceauşescu să fie primit de regina Marii Britanii şi de preşedintele SUA? Istoricul Lavinia Betea explică într-un interviu publicat pe site-ul personal, betea.ro.
„Nevoile speciale de imagine ale regimului de la Bucureşti au început înainte să fi venit Ceauşescu la conducerea partidului. Le-a conştientizat Gheorghiu-Dej când s-a decis pentru o politică a ,<porţilor deschise> ale economiei româneşti – atenţie, ale economiei -, pentru tehnologia avansată occidentală şi americană. O politică a naţionalismului comunist, în care se dorea şi spargerea unităţii de monolit a lagărului, dirijată de sovietici. Să ştiţi că aceasta a fost şi cauza celei mai extraordinare strategii de imagine reprezentată de eliberarea deţinuţilor politici din închisori, în perioada 1962-1964. Vă daţi seama ce impresie a făcut în Occident faptul că România „demonstra” că nu mai are deţinuţi politici? Tot pe-atunci, regimul de la Bucureşti şi-a eclerat imaginea prin aceea că a încetat bruiajul emisiunilor în limba română difuzate de Radio Europa Liberă. Uniunea Sovietică şi celelalte ţări au făcut-o abia în vremea lui Gorbaciov. Noi am fost prima ţară care, din 1962, nu mai bruiam aceste emisiuni. Apoi, s-au folosit artiştii ca agenţi de influenţă. Să trimiţi peste graniţe, mai ales în Occident, ansambluri folclorice, formaţii de teatru, muzică etc, expoziţii, au sporit extraordinar prestigiul României. Arta operează cu simboluri universale. Să ştiţi că regimul Ceauşescu a diversificat încă tehnicile, dar a continuat linia lui Dej”, a subliniat istoricul.
Occidentul, interesat de politica regimului de la Bucureşti
Întrebată dacă occidentalii nu aveau oamenii lor, care să le ofere informaţii de la sursă despre ceea ce se întâmpla în realitate, Lavinia Betea a răspuns:
„Da, dar Occidentul era foarte interesat de politica regimului de la Bucureşti. Occidentul şi Statele Unite priveau cu enormă simpatie către acest spărgător de grevă. Cam aşa apărea Ceauşescu în ochii lor, prin fronda pe care o făcea în Tratatul de la Varşovia. Vă daţi seama ce însemna un astfel de om? Aceasta era latura politică a interesului. Exista şi una economică. Exact ca acum. Să ai relaţii comerciale, să-ţi vinzi anumite linii tehnologice în Est însemna o afacere bună. Regina Angliei l-a primit pe Ceauşescu în vederea afacerilor, cumpărăturilor pe care noi urma să le facem din Marea Britanie. Am face o mare greşeală să ne imaginăm că în materie de politică există îngeri şi diavoli. Interesul naţional este întotdeauna cel care primează într-o politică bună. Ori, Occidentul, din acest punct de vedere, acţiona absolut raţional. Cum este şi firesc. Preşedintele Americii nu acţionează într-o armată a îngerilor, ci pur şi simplu în interesul Americii. Iar interesul americanului este creşterea PIB-ului, al salariului său, determinate şi de mai bunele afaceri ale ţării sale în lume. Ori, România reprezenta în acel timp o foarte bună afacere. Din multe puncte de vedere”.
Şi atunci, drepturile omului, ale individului erau pentru Occident mai prejos decât interesele economice proprii? „Vedeţi că se fac astăzi foarte multe confuzii. Sintagma aceasta a drepturilor omului a început să fie utilizată în politică, cu sensurile actuale, după acordurile de la Helsinki. În a doua jumătate a anilor 70. Nu uitaţi că timpul despre care noi vorbim era unul în care aveau loc acele extraordinare mişcări de eliberare naţională ale fostelor colonii. Era timpul când negrii militau pentru drepturi egale cu albii tocmai în democrata Americă. Vorbim despre timpul cînd s-a produs şi asasinatul lui Martin Luther King. Vorbim de anii războiului din Vietnam. Atunci, în anii 60 – 70, se manifesta Ceauşescu în Tratatul de la Varşovia împotriva creşterii cheltuielor de înarmare a blocului comunist, făcea oficii de mediere între americani, Vietnamul de Nord şi cu China. În anii respectivi, operăm cu alte unităţi de măsură decât cele de la sfârşitul anilor 80 sau cele actuale…”, a explicat Lavinia Betea.
Cum l-a atras pe Pamfil Şeicaru de partea regimului
Pe de altă parte, istoricul arată că Nicolae Ceauşecu a diversificat tehnicile de propagandă în străinătate, finanţând activitatea emigraţiei româneşti - reviste, concerte de colinde sau atragerea unor voci importante de partea regimului, cum a fost Pamfil Şeicaru.
„Există o şedinţă a conducerii partidului din 1967, de stenograma căreia dispunem, pe tema activităţii în rândul emigraţiei române. De unde aflăm că a suportat finanţări de la Bucureşti. Că Bucureştiul finanţa reviste şi asociaţii ale emigraţiei româneşti în străinătate, că trimitea mesageri potriviţi, că sprijinea până şi concerte de colinde. Şi poate că nu e lipsit de importanţă să spunem – dar iarăşi trebuie să contextualizăm – că Nicolae Ceauşescu avea mari cuvinte de apreciere – atenţie, atunci! – faţă de rabinul Moses Rosen. Care, spune el, a făcut mai mult pentru România în SUA decât Ambasada României la Washington. Nu avem voie să încurcăm timpul şi faptele. În influenţarea emigraţiei române s-a implicat de asemenea mult. Viza creşterea prestigiului său prin atragerea unor voci. Un caz interesant este Pamfil Şeicaru. Marele gazetar din perioada interbelică fusese condamnat în 1945 la moarte în contumacie. Dar în decembrie 1966, printr-un decret unic, emis de Consiliul de Stat, şi nedat publicităţii, Pamfil Şeicaru a fost graţiat, cu motivaţia că are o atitudine corespunzătoare desfăşurată în străinătate, prin scris în favoarea ţării noastre. Apoi a fost ajutat financiar să publice cărţi şi articole în care elogia – poate nu-i cuvântul cel mai potrivit – independenţa lui Ceauşescu faţă de Moscova. Şi să ştiţi că Pamfil Şeicaru a fost adus în secret la Bucureşti, să vadă demonstraţia de la 23 august 1977. Cam la fel se proceda cu deţinuţii politici în procesul <reeducării> de la Aiud, pe la începutul anilor 60. Îi încărcau, în secret, în dube şi-i plimbau prin ţară ca să admire realizările socialismului. Ulterior, să-şi scrie autocritica şi să afirme că ţara arată mai frumos decât în visurile lor. Au fost încercări de câştigare de partea lui Ceauşescu a lui Mircea Eliade. Pe Mircea Eliade, pe actriţa Elvira Popescu i-a vizitat acasă Corneliu Mănescu, pe-atunci ambasadorul României la Paris. Mănescu –după mărturisirea pe care mi-a făcut-o el-, s-a dus cu o carte la Mircea Eliade pentru autograf. La Elvira Popescu era invitat frecvent”, spune istoricul.
De ce a acceptat Ceauşescu plajele cu nudişti
Alte tehnici de captare a bunăvoinţei în favoarea regimului comunist prezentate de Lavinia Betea sunt cele ale folcloristului Harry Brauner şi Henry Coandă.
„Îmi amintesc şi cazul folcloristului Harry Brauner. Fost deţinut, condamnat în procesul Pătrăşcanu. După <,reabilitarea> din 1968 era trimis în străinătate, la expoziţiile organizate fratelui său, cunoscutul pictor suprarealist Victor Brauner, care trăise la Paris. Din străinătate îi trimitea scrisori soţiei sale, pictoriţa Lena Constante, fostă condamnată politic în acelaşi proces. Scrisori interceptate de Securitate, desigur, în care-i povestea cu ce personalităţi s-a întâlnit, cât de frumos le-a vorbit despre Ceauşescu, cum nu este antisemitism în România, căci el, evreu, călătoreşte, pe banii statului român, în străinătate. S-a mers apoi mai departe, cu repatrierea lui Henry Coandă. Revenit în ţară în 1969, pentru el s-a înfiinţat Institutul de creaţie ştiinţifică şi tehnică INCREST. În 1970 a fost primit în Academia Română. Dar, după moartea lui, în 1972, autorităţile nu şi-au ţinut promisiunea faţă de el: n-au organizat Fundaţia <Coandă>, au desfiinţat INCREST… Pentru că trebuia să rămână doar Consiliul Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie, condus de Elena Ceauşescu! S-a mers până la a i se livra o nevastă româncă lui Bokassa. Şi încă mai departe pentru a se face o bună reclamă prin turiştii străini veniţi pe litoralul românesc: acceptarea plajelor de nudişti în plină epocă a Codului eticii şi echităţii socialiste”, a dezvăluit istoricul.
Autor: Gabriela Antoniu
Comentarii
