revolutions.ro
  • O campanie împotriva uitării, marca Mediafax!

    Platforma „Revolutions” - pentru cei care vor să-şi ia istoria înapoi.

    Acum 30 de ani am avut o revoluţie...
    O revoluţie furată, spun unii, o revoluţie deturnată, susţin alţii...
    În orice caz, o revoluţie pierdută
    După 30 de ani, adevărul ne va face cu adevărat liberi!
    E timpul să le spunem din nou povestea colectivă şi poveştile individuale,
    Aşa cum nu a mai făcut-o nimeni până acum!
     
    După 30 de ani – ÎN CĂUTAREA REVOLUŢIEI PIERDUTE...
     
    O campanie împotriva uitării, marca Mediafax!
    12 dec 2014 29 afisari

Ceauşescu înainte de întâlnirea de la Malta. Veaceslav Samoşkin: Toată lumea a aşteptat ca el să cedeze puterea | VIDEO

luni, 06:00 4134 afisari
Ceauşescu înainte de întâlnirea de la Malta. Veaceslav Samoşkin: Toată lumea a aşteptat ca el să cedeze puterea | VIDEO

Pe 2-3 decembrie 1989, la o săptămână după încheierea celui de-al XIV-lea Congres al PCR, preşedintele SUA George H.W. Bush şi liderul sovietic Mihail Gorbaciov se întâlneau la Malta. După această întâlnire, începea Revoluţia în România, iar Nicolae Ceauşescu şi toate directivele trasate la Congresul al XIV-lea deveneau istorie.

La 30 de ani de la întâlnirea Bush-Gorbaciov, desfăşurată pe crucişătorul sovietic Maxim Gorki, una dintre întrebările rămase fără răspuns este dacă, în discuţiile lor, liderii celor două superputeri s-au referit explicit la Nicolae Ceauşescu sau România. Avea semnale Ceauşescu că urmează să fie debarcat?

La 13 noiembrie 1989, Nicolae Ceauşescu fusese informat de Departamentul Securităţii Statului că, la întrunirea şefilor de stat şi de guvern din ţările membre NATO, s-a hotărât repartizarea problemelor României către Franţa, urmând ca situaţia din ţara noastră să fie subiect al discuţiilor Mitterrand-Gorbaciov. Înainte de întâlnirea de la Malta, liderul sovietic avusese discuţii la 25-26 noiembrie 89 cu preşedintele francez, urmate la 1 decembrie de întâlnirea cu Papa Ioan Paul al II-lea, la Vatican.

Într-un articol dedicat summit-ului de la Malta şi publicat pe site-ul Asociaţiei Europeane de Studii Geopolitice şi Politice (www.aesgs.ro), istoricul Constantin Corneanu notează: „ <Jocul diplomatic> dintre cele două superputeri avea să fie relevat preşedintelui Re­pu­bli­cii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu, la data de 1 decembrie 1989, prin Nota strict secretă cu nr. 0075/989 înaintată olograf de către generalul-colonel Iulian Vlad, şeful De­par­tamentului Securităţii Statului (DSS), care menţiona următoarele: <În cadrul noilor convorbiri la nivel înalt dintre SUA şi URSS, organizate la iniţiativa sovie­ti­cilor, cele două părţi vor aborda cu prioritate probleme privind redefinirea sfe­re­lor de in­flu­en­ţă şi elaborarea unei noi strategii comune care să le asigure, în con­ti­nuare, un rol do­minant în toate problemele internaţionale. (…) Se urmăreşte sta­bi­lirea unui nou echilibru pe continentul European care să permită atenuarea trep­tată a dife­ren­ţelor de sistem politic şi economic între ţările socialiste şi cele ca­pi­taliste şi asi­gu­rarea transpunerii în practică a conceptelor privind «dezi­deo­lo­gi­zarea relaţiilor interna­ţio­nale» şi crearea aşa-numitei «case comune euro­pene». Analiş­tii DSS de la Bu­cu­reşti apreciau că la Malta <ar urma să se discute şi pro­blema exer­ci­tării de noi presiuni coordonate asupra acelor ţări socialiste care nu au trecut la apli­ca­rea de «reforme reale», fiind avute în vedere îndeosebi R. P. Chineză, Cuba şi România”.

O mare greşeală economică şi politică a lui” Ceauşescu

Chestionaţi dacă s-au referit explicit la România sau Ceauşescu în timpul întâlnirii de la Malta, atât Bush, cât şi Gorbacoiv au dat acelaşi răspuns diplomatic : "Nu-mi amintesc", dar anumite momentele ale întreve­derii n-au fost consemnate (fiind "între patru ochi") şi anumite pasaje înre­gistrate n-au fost făcute publice încă, conform istoricului Lavinia Betea.

La Congresul al XIV-lea al PCR,  Nicolae Ceauşescu nu dădea însă semne că ar fi în pericol, ci din contră, avea comportamentul unui învingător. O spune jurnalistul sovietic Veaceslav Samoşkin, într-un interviu care face parte dintr-o producţie mai largă privind Revoluţia din decembrie 89. Jurnalistul  a fost prezent la ultimul congres al PCR, din 22-24 noiembrie 1989, din Bucureşti.

“Alte ocazii erau la congresele la care am asistat, la 2-3 congrese am asistat. Şi îndeosebi la ultimul congres, cel de-al XIV-lea. După congres, la Sala Polivalentă a avut loc o masă festivă, şi noi, corespondenţii, stăteam foarte aproape de masa principală, unde era tot Comitetul Politic Executiv. Şi Ceauşescu arăta atunci ca un învingător, adică s-a simţit că el, uite, a câştigat. Pentru că toată lumea a aşteptat ca el să cedeze puterea lui Nicu Ceauşescu sau, altfel cumva, se va rezolva situaţia. Pentru că tensiunea creştea. (...) Şi în primul rând a fost provocată de situaţia economică, de această politică de a plăti neapărat datoriile externe. O mare greşeală economică şi politică a lui”, a afirmat jurnalistul.

Întâlnirea Bush-Gorbaciov, “o cotitură istorică”

Cert este că, aşa cum reiese din versiunea sovietică a steno­gr­a­me­lor întâlnirii Bush-Gorbaciov, fostul lider sovietic a catalogat întâlnirea ca fiind o "cotitură istorică", afirmă istoricul Lavinia Betea, într-un articol publicat la 3 decembrie 2009.

“S-au delimitat şi la Malta <sferele de influenţă>? <Nu urmărim nici un ţel în America Centrală, nu dorim să cu­cerim baze pentru arme şi nici puncte de sprijin>, i-a promis Gorbaciov lui Bush. <Am apreciat mult reacţia pe care a avut-o Uniunea Sovie­tică şi dvs. personal faţă de aceste schimbări dinamice şi în acelaşi timp fundamentale>, i-a răspuns Bush referin­du-se la Europa şi nu­min­du-l pe Gorbaciov <catalizatorul> lor.

De altfel, conform raportului DIE a Se­curităţii, datat la 2 decembrie 1989, într-un recent interviu Geoge H.W.Bush se re­ferise astfel la România: <Aş dori să văd unele acţiuni şi în această ţară. Nu ştiu când se va întâmpla acest lucru. Am trimis în România un nou ambasador, Alan Green, care îmi este prie­ten. L-am trimis în România tocmai pentru că este un om ferm şi intransigent, ce cunoaşte bine păre­rile mele des­pre democraţie şi libertate. Cred că Alan Green a plecat la 29.11.1989 spre România şi el va pre­zenta punctul nos­tru de vedere, al meu personal pre­şedintelui Nicolae Ceauşescu. În orice caz, vom încerca, dar va fi foarte greu>.
Acelaşi departament raportase la 1 decembrie că, în cadrul con­sul­tă­ri­lor cu administraţia de la Washin­gton, Guvernele Angliei, Franţei, RFG şi Italiei au insistat pentru <res­pec­tarea de SUA a înţelegerilor convenite anterior cu statele vest-europene, ca fiecare dintre acestea să aibă un rol sporit în influenţarea situaţiei din Europa de Est, astfel încât să-şi asi­gure promovarea propriilor interese pe termen lung în această zonă>. <Cu 20 de ani în urmă i se reproşa Ro­mâ­niei că se apropie prea mult de Europa Occidentală, iar acum că nu face îndeajuns pentru a intra în Eu­ropa!> comentase situaţia fostul şef al diplomaţiei, Ion Stoian”, se arată în articolul publicat în  cotidianul Jurnalul Naţional de Lavinia Betea.

Epoca de sfârşit a Războiului Rece

Conform istoricului, Constantin Corneanu, întâlnirea de la Malta (2-3 decembrie 1989) s-a desfăşurat în condiţiile unui amplu efort de reconstrucţie a sistemului de relaţii internaţionalle ca efect al politicii de perestroika şi glasnosti (reformă şi transparenţă, n.r.) a lui Mihail S. Gorbaciov. Întâlnirea de la Malta avea să devină, astfel, punctul terminus al unor evoluţii spectaculoase în arena relaţiilor internaţionale din epoca de sfârşit a Războiului Rece.

În dimineaţa zilei de 2 decembrie 1989, ora 10.00, delegaţia americană a urcat la bordul crucişătorului sovietic Maxim Gorki unde Mihail S. Gorbaciov şi anturajul lui se pregăteau pentru a puncta decisiv în complicatul joc al rivalităţilor dintre superputeri. <Erau foarte conştienţi de faptul că trebuie să realizeze o manevră uriaşă fără a pierde timp. Simţeam cu toţii că Uniunea Sovietică era în cădere liberă, că statutul nostru de superputere se va face praf şi pulbere dacă nu este reconfirmat de americani. Cu avalanşa anului 1989 care se forma chiar în spatele nostru, doream să ajungem la un fel de platou care să ne dea răgazul necesar să ne tragem sufletul şi să privim în jur>, mărturisea Serghei Tarasenko cu referire la planurile lui Mihail S. Gorbaciov şi Eduard A. Şevardnadze.

Memorialistica referitoare la acest summit, precum şi stenogramele discuţiilor dintre cei doi lideri, relevă faptul că discuţiile s-au axat pe problematica generată de în­cheierea tratatelor START şi a celui asupra forţelor convenţionale din Europa în 1990, asupra situaţiei Americii Centrale, a reunificării germane, a controlului armamentelor – cu precădere cel naval. În cadrul întrevederii dintre cei doi lideri, în particular, aveau să discute situaţia Statelor Baltice (Letonia, Estonia şi Lituania). Secretarul general sovietic a comunicat că sovieticii vor lua în calcul orice soluţie politică care vine în întâm­pi­narea intereselor reciproce, însă nu va tolera secesiunea în spaţiul URSS. Preşe­din­tele SUA a declarat că americanii nu se vor implica în comentarii în legătură cu acest subiect, deoarece nu dorea să creeze <probleme mari”>Uniunii Sovietice, însă numai în cazul în care promisiunea repetată a lui Mihail S. Gorbaciov că nu se va face uz de forţă rămâne valabilă.

Discuţiile de la Summit-ul sovieto-american din Malta l-au convins pe Mihail S. Gorbaciov de faptul că <politica lui de slăbire a strânsorii împotriva Europei Răsăritene – scriau Michael R. Beschloss şi Strobe Talbott – va elibera forţe contrare, eventual distrugă­toare din această zonă>, astfel încât <vest-europenii nu vor fi în stare să înfrângă şi să con­troleze singuri aceste forţe> şi va fi nevoie de ajutorul Statelor Unite. Referindu-se la <problema germană>”, Mihail S. Gorbaciov a declarat: <În ceea ce priveşte problema Germaniei, am o politică prudentă şi precaută>. Ghennadi I. Gherasimov, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe sovietic, avea să declare la finalul Summit-ului: <Am în­mor­mân­tat Războiul Rece pe fundul Mării Mediterane>. Aleksandr A. Bessmertnîh, fost ambasador al Uniunii Sovietice la Washington şi, mai apoi, Ministru de Externe al URSS, avea să-şi amintească: <Dacă n-ar fi fost Malta, Uniunea Sovietică n-ar fi renunţat niciodată aşa de uşor la controlul asupra Europei răsăritene şi a ţărilor baltice>.

Summit-ul din Malta l-a determinat pe preşedintele Bush să structureze politica externă a Statelor Unite faţă de URSS pe patru principii: <1) să-i ajute lui Gorbaciov să rămână la putere; 2) să-l menţină pe făgaşul «reformei», indiferent cât de vag ar fi fost definită aceasta; 3) să realizeze înţelegeri favorabile pentru Statele Unite, care ar fi mult mai greu de obţinut cu un regim mai dur la Kremlin; 4) să nu facă nicio con­cesie care să dăuneze Statelor Unite, în cazul în care Gorbaciov ar fi brusc răs­turnat de la putere de tradiţionaliştii sovietici>. Referindu-se la Summit-ul de la Malta, Jacques Attali, consilier special al lui François Mitterrand, scria: <Nimic n-a fost decis aici: cei doi Mari nu mai erau, de fapt, decât spectatori ai acţiunii popoare­lor>”, notează istoricul Constantin Codreanu, în articolul “Summitul de la Malta (2-3 decembrie 1989)  şi reconfigurarea sistemului de relaţii internaţionale”, publicat pe site-ul aesgs.ro.

Autor: Gabriela Antoniu

CITEŞTE ŞI: Întâlnire Ceauşescu-Gorbaciov, după Malta. Ioan Toma: Noi, românii, aveam nevoie de schimbare mult mai acută decât în alte perioade | VIDEO

CITEŞTE ŞI: Ultima întâlnire Ceauşescu-Gorbaciov. Hurezeanu: PCR a mai avut o şansă să îl îndepărteze pe Ceauşescu, în noiembrie 1989 | VIDEO

luni, 06:00 4134 afisari

Comentarii