Despre proiect
La 30 de ani de când românii şi-au câştigat în stradă libertatea în decembrie 1989, dându-şi viaţa pentru a schimba destinul unei ţări sufocate de un regim totalitar, campania-eveniment REVOLUTIONS reprezintă un demers amplu, exhaustiv, curajos şi mai ales necesar, în condiţiile în care, după un sfert de veac, au rămas încă întrebări care nu şi-au primit răspunsul.
REVOLUTIONS este enciclopedia unei istorii încă prea puţin elucidate.
Vom face o radiografie a ultimului deceniu al comunismului în România şi vom reconstitui ultimele sale zile şi primele ale democraţiei. Vom prezenta evenimentele aşa cum au fost surprinse pe peliculă, dar şi cum au fost văzute şi trăite de cei care ieşit în stradă, care şi-au pierdut părinţii, copiii sau prietenii în lupta pentru libertate, precum şi de personajele cheie care au marcat, ulterior, destinul primilor ani de democraţie.
Vom afla dacă au existat sau nu „terorişti”; dacă Securitatea l-a trădat pe Ceauşescu; dacă agenţi ai serviciilor secrete din Europa s-au implicat în declanşarea Revoluţiei; dacă tancurile sovietice şi cele ungureşti, aflate la graniţă, făceau parte dintr-un eventual plan de invazie; dacă Moscova i-a pus vreo condiţie lui Ion Iliescu, la instalare.
Vom afla împreună cu voi, din mărturiile participanţilor, numele adevăraţilor eroi ai Revoluţiei, la fel de bine cum vom afla şi numele impostorilor; vom şti cine a câştigat şi cine a pierdut; cine a spus adevărul şi cine a minţit.
Vom pune la dispoziţia voastră galerii impresionante de film şi fotografie din epocă şi de azi, interviuri, reportaje, mărturii, declaraţii, istorii. Piesele unui puzlle imens pe care vrem să-l recompunem împreună, spre a afla adevărata faţă a „comunismului” în România, a dictaturii ceauşiste, a revoltei şi a disidenţei.